În scurt timp, 26 de români bogaţi vor fi chemaţi la Fisc pentru a li se cere lămuriri cu privire la avere, după ce au fost constatate diferenţe semnificative între veniturile declarate statului şi cele reale
Diferenţe semnificative înseamnă, potrivit Codului de procedură fiscală, că veniturile estimate de inspectori pe baza situației fiscale personale depăşesc cu 10%, dar nu cu mai puţin de 50.000 lei, veniturile declarate de românii bogaţi.
Datele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), obţinute de Capital, arată că, în prezent, sunt analizate averile a 400 de persoane. Cercetările au ajuns la final în cazul a 26 dintre acestea. Cei 400 au fost selectaţi în urmă cu doi ani şi fac parte din grupul-ţintă aflat în vizorul inspectorilor statului. „Veniturile totale ale persoanelor fizice cu averi mari din grupul-ţintă, declarate pentru anul 2012, sunt mai mari cu 8,9% decât cele declarate pentru anul 2011, crescând de la 1.782.610.067 lei pentru anul 2011 la 1.941.578.199 lei pentru anul 2012“, arată informaţiile Fiscului.
Cum depistează Fiscul averile?
Reiese că veniturile declarate statului sunt, în medie, de cinci milioane lei, aproximativ un milion de euro, anual. La o primă vedere, bogaţii României nu par atât de prosperi. Dar tot din raportările statului se observă că, în România, există scriptic doar câteva zeci de persoane, în special cele cu profesii liberale, dar şi câţiva salariaţi care câştigă peste un milion de euro anual. De exemplu, în 2013, doar trei români au declarat că, în anul anterior, au avut salarii în jur de un milion de euro din activităţi imobiliare, comerciale, respectiv bancare.
Discrepanţele dintre averea afişată, sursele legale de venituri şi impozitele plătite la stat nu sunt nici noi, nici neobişnuite în România. Discuţiile şi comentariile despre ce şi cum ar trebui făcut nu au dus la niciun rezultat, până acum. Prima instituţie care a cerut imperativ verificarea averilor a fost Fondul Monetar Internaţional, odată cu încheierea acordului de împrumut din 2010 .
Lista scurtă a Fiscului de 400 de persoane a apărut însă mult mai târziu, în 2012. Doi ani s-a pregătit legislaţia şi au fost specializaţi oamenii. Apoi, în baza verificărilor, în 2013, a fost selectat un grup de 30 de persoane care au depăşit riscul minim acceptat de administraţia fiscală. Riscul minim înseamnă diferenţă semnificativă între veniturile declarate şi cele reale. Până acum, toate demersurile au fost făcute fără avertizarea celor controlaţi.
„În anul 2013 s-a declanșat un număr de 30 de verificări fiscale prealabile documentare, analizându-se informațiile solicitate terților (rulajele conturilor bancare, informații de la instituții care gestionează registre de evidență a imobilelor și bunurilor mobile – terenuri, clădiri, autovehicule, nave, aeronave – datele de la oficiile registrului comerțului, organe fiscale teritoriale, documente justificative și financiar-contabile ale companiilor deținute de persoanele verificate etc.“, explică reprezentanţii Fiscului.
Pe cine verifică Fiscul?
Categoriile de persoane vizate sunt detaliate într-un raport de activitate al ANAF: persoanele cu averi mari, cele cu notorietate (artiști, sportivi) sau care au un patrimoniu semnificativ, dar nu declară venituri. Pasul următor va fi înştiinţarea şi chemarea la sediul ANAF a persoanelor care au venituri mai mari decât au recunoscut. „Până în prezent au fost finalizate 26 de verificări, iar în perioada următoare vor fi solicitate să furnizeze documente justificative (inclusiv declarația de patrimoniu și venituri) sau clarificări relevante persoanele fizice pentru care s-a constatat existența unei diferențe semnificative între veniturile estimate pe baza situației fiscale personale determinate cu ocazia verificărilor și veniturile declarate ale acestora“, spun autorităţile.
Sumele mari de bani implicate, multitudinea de firme, conturi bancare, proprietăți, achiziții, instrumente investiționale, interese financiare la nivel național și internațional, nivelul cheltuielilor personale sunt tot atâtea fragmente ale unui puzzle complex, prin care se poate reconstitui situaţia financiară a unei persoane. Metodele de analiză şi verificările sunt foarte elaborate şi presupun o pregătire solidă. Probabil, din aceste motive, acţiunile Fiscului nu au încă ecouri răsunătoare.
De altfel, autorităţile admit că activitatea lor nu se îndreaptă doar către verificări şi controale, ci şi spre „informarea şi educarea“ persoanelor cu averi mari, pentru a le convinge să facă declaraţii de bunăvoie. „Cadrul legislativ actual – suficient de elaborat şi de coerent ar trebui să determine o oarecare accentuare a «agitaţiei» contribuabililor în ceea ce priveşte conformarea. Credem însă că realitatea va contura mai multe direcţii în care o astfel de «agitaţie» s-ar putea concretiza. Dacă indicăm extremele, acestea sunt: pe de o parte, autorităţile urmăresc conformarea voluntară totală, pe de altă parte este direcţia potenţial «consolidată» de unii dintre contribuabilii vizaţi, respectiv să recurgă la tehnici mai sofisticate de menţinere/construire a unei zone de siguranţă în ceea ce priveşte lipsa de vizibilitate a marii averi propriu-zise“, explică Ana-Maria Miron, partner, Tax Advisory Services, NNDKP.
Metodele indirecte de verificare a averilor, cele cu care operează Fiscul, sunt nu numai costisitoare şi de durată, ci şi foarte delicat de pus în practică pentru că pot deschide calea unor abuzuri. În orice caz, eficienţa se măsoară doar prin creşterea încasărilor la buget, iar datele ANAF arată că grupul ţintă de 400 de persoane a plătit cu 27 milioane de lei mai mult anul trecut decât în 2012.
Momentul zero: iertarea
O primă concluzie ar fi că de la declaraţii de război, proferate în urmă cu câţiva ani de conducerea Ministerului de Finanţe, la adresa celor care se răsfaţă în lux prejudiciind bugetul şi până la depistarea lor este cale lungă. „În momentul în care o astfel de persoană este subiectul unei inspecţii fiscale, poate să susţină că veniturile pe care nu le poate justifica prin documente au fost obţinute cu mai mult de zece ani în urmă din activităţi de orice fel. Pentru că în afara perioadei de zece ani intervine prescripţia, chiar şi pentru faptele care ar putea fi considerate evaziune fiscală“, arată Gabriel Sincu, executive director, Ernst&Young.
Prin urmare, susţin specialiştii, ar fi nevoie de un „moment zero“ după care nimic să nu mai fie iertat. Reversul ar fi, însă, că toate datoriile şi „fărădelegile“ dinaintea amnistiei se şterg. O decizie de acest fel, într-o ţară aflată în topurile corupţiei, ar fi foarte controversată. Discuţia se pune în alţi termeni în ţările avansate. În ultimii 15 ani, Italia, Germania, Portugalia, SUA, Australia sau Spania au avut câte o amnistie fiscală. „Dacă legislaţia ar fi completată cu anumite măsuri circumscrise unei amnistii fiscale, conformarea voluntară totală ar avea şanse de vizibilitate mai semnificative şi mai rapide. Ca un astfel de mecansim să aibă succes, este nevoie totuşi de un sistem de administrare fiscală capabil să gestioneze şi conformarea postoperatorie, ştiut fiind că în cele mai multe cazuri de intervenţii radicale, primele 24 de ore sunt critice“, spune Ana-Maria Miron.
Atâta timp cât o amnistie fiscală prost făcută induce mai mult hazard moral decât avantaje pentru societate în întregul său, legislaţia ar trebui să fie foarte precisă, echitabilă şi însoţită de penalităţi, amenzi şi pedepse foarte serioase, după încheierea perioadei de graţie. „În legislaţie lipseşte momentul zero, borna de referinţă de la care să înceapă întregul proces. Iar acest moment zero ar trebui să fie reprezentat de o amnistie fiscală. O decizie foarte dificil de luat, având în vedere aspectele de natură morală pe care le presupune: autorităţile ar deschide astfel o cutie a Pandorei care, dacă nu va fi gestionată corespunzător, poate genera mari probleme. În măsura în care amnistia ar fi corect implementată, lucrurile s-ar debloca şi inspectorii fiscali ar avea un instrument eficient în lupta împotriva evaziunii. Întrebarea care se pune este însă dacă are cineva curajul să îşi asume o astfel de masură“, crede Gabriel Sincu.
Deşi amnistia poate a fi o soluţie, susţinută şi de specialiştii Băncii Mondiale, şansele de reuşită, atât din punctul de vedere al elaborării legislaţiei, cât şi al gestionării ei de către inspectorii ANAF sunt foarte scăzute. În orice caz, Fiscul dă asigurări că grupul-ţintă de 400 de persoane este doar o primă fază a verificărilor. „Avem în vedere cuprinderea în program a mai multor persoane fizice cu averi mari, lărgirea grupului-ţintă, precum şi extinderea acţiunilor de asigurare a conformării şi la alte categorii de persoane fizice identificate cu risc fiscal“, susţin reprezentanţii ANAF
Cum află veniturile ascunse?
- Metoda sursei şi cheltuirii fondului. Sunt avute în vedere fluxurile de numerar. Veniturile sustrase de la impozitare sunt aflate prin compararea cheltuielilor cu veniturile declarate în perioada supusă verificării.
- Metoda fluxurilor de trezorerie. Sunt analizate intrările şi ieşirile de sume în/din conturile bancare, precum şi intrările şi ieşirile de sume în numerar. Sunt identificate venituri nedeclarate, prin analizarea valorii şi frecvenţei depunerilor în conturile bancare şi a surselor acestor depuneri.
- Metoda patrimoniului. Sunt analizate creşterea şi descreşterea patrimoniului net. Sunt analizate efectele pe care le au asupra patrimoniului net achiziţionarea de active, reducerea de obligaţii şi cheltuielile efectuate din surse de venit care nu sunt declarate ca impozabile.
Sursa: Codul de procedură fiscală şi HG 248/2011
Studiu de caz: AMNISTIA Spaniolă
- De ce Spania? În 2012, Spania, a recurs la amnistia fiscală. Exemplul Spaniei nu este ales întâmplător, România, mai precis Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a avut multe proiecte în colaborare cu fiscul spaniol de la care a învăţat, printre altele, metode moderne de colectare sau de recuperare a creanţelor.
- Cum au procedat spaniolii? Spania a oferit o perioadă de graţie în care atât cetăţenii spanioli, cât şi nerezidenţii au putut să-şi declare bunurile şi veniturile fără să suporte consecinţele legii penale dacă plăteau impozit unic de 10%. Au fost vizate veniturile şi bunurile care, conform legii, sunt taxabile, dar care au fost sustrase de la impozitare. În urma unei declaraţii, beneficiarii amnistiei au plătit 10% pentru toate veniturile şi bunurile deţinute în afara Spaniei, cum ar fi proprietăţi, titluri de valoare sau depozite bancare.
- Amnistie temporară. Este foarte important de reţinut că amnistia acoperea doar veniturile nedeclarate până la 30 decembrie 2010. În contrapondere, guvernul spaniol a anunţat că va adopta noi măsuri antievaziune şi va mări penalităţile după încheierea perioadei de amnistie.