Noua Lege a pensiilor are în vedere modificări cu privire la cuantumul pensiei minime pentru beneficiarii pensiei de urmaș.
”… fiecare beneficiar de pensie de urmaș are dreptul la o pensie minimă calculată în cuantum de 35% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare urmaș în parte”, scrie în noua Lege a pensiilor.
Potrivit documentului, pensia de urmaș se stabilește, după caz, din pensia pentru limita de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat sau din pensia de invaliditate gradul I aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.