Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare în cadrul programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice s-a extins până mâine.
Vizați sunt cei care locuiesc la o distanță de cel puțin 2 kilometri față de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice. Așadar, persoanele care îndeplinesc această condiție pot solicita autorităților până la 25.000 de lei pentru cumpărarea și instalarea de panouri fotovoltaice.
De precizat este că banii se vor primi treptat, pe toată durata implementării proiectului, și sunt gestionați de către primăria de care aparține respectiva gospodărie.
Statul a alocat suma de 230 de milioane de lei pentru acest proiect, astfel peste 9.000 de gospodării vor beneficia de această finanțare. În plus, finanțarea este nerambursabilă și acoperă integral cheltuielile legate de instalarea panourilor fotovoltaice
Acest proiect a fost implementat cu scopul de a crește eficiența energetică a locuințelor și îmbunătățirea calității aerului, prin producerea de energie electrică din surse regenerabile și prin reducerea cantității de combustibili convenționali (cărbune, motorină, gaz natural) utilizați.