Anunț important pentru șoferii din România. Modificările din Codul Rutier au intrat în vigoare. Schimbări importante pentru șoferi, mai ales pentru cei care încalcă legea. Află în rândurile de mai jos ce poți face acum.
O recentă modificare legislativă care le dă liber la recidivă şoferilor indisciplinaţi în trafic a intrat în vigoare miercuri, după ce luni a fost publicată în Monitorul Oficial. Noua reglementare prevede eliminarea a două condiţii pe care trebuie să le îndeplinească şoferii indisciplinaţi cu permisul suspendat, care doresc să recapete mai rapid dreptul de a conduce maşina. Mai exact, spre deosebire de situaţia actuală, şoferi care au rămas fără permis vor putea solicita reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce chiar dacă sunt recidivişti şi au mai beneficiat de măsura reducerii suspendării în ultimii trei ani sau au mai avut permisul suspendat în ultimii doi ani.
De joi, o singură categorie de şoferi indisciplinaţi, cea a începătorilor cu o vechime de sub un an, va mai avea interdicţia de a solicita clemenţa şefului poliţiei rutiere judeţene sau a minicipiului Bucureşti. Noua reglementare prevede că această reducere a pedepsei se poate da chiar şi în cazul în care şoferul a fost sancţionat pentru depăşirea cu 70 de kilometri pe oră a vitezei maxime admise „pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus”. În aceeaşi situaţie se vor afla şi şoferii care depăşesc nebuneşte viteza legală cu peste 70 de kilometri pe oră, dar au fost prinşi săvârşind această contravenţie o singură dată într-un an.