Cazurile în care șoferii se filmează la volan sunt tot mai dese, iar accidentele sunt la ordinea zilei. Poliția a început să ia măsuri, iar ultimul caz este al unui șofer care a rămas fără permis după ce a publicat o fotografie pe Facebook.
Şoferul unui autocar a rămas fără permis de conducere pentru 30 de zile şi a fost amendat de Poliţia Rutieră cu 580 de lei după publicarea pe Facebook a unei fotografii.
Potrivit Poliţiei, în imagine se observa cum un autocar care se deplasa pe Centura Nord – Vest a Aradului a depăşit o coloană de autoturisme pe linie continuă, într-o curba la stânga – abatere de natură sa pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.
Poliţiştii Biroului Rutier s-au autosesizat, reuşind la scurt timp identificarea respectivului conducătorul auto.RADOR