O serie de măsuri de siguranţă vor fi obligatorii începând cu anul 2022, pentru a limita numărul de accidente rutiere. Între acestea, este vorba de frână automată de urgenţă, aparate electronice de înregistrat date şi o vizibilitate mai bună a camioanelor pentru a putea vedea cicliştii sau pietonii.
În plus, maşinile noi vândute în UE vor fi dotate cu dispozitive care vor opri automat şoferii din a depăşi limita de viteză legală. De altel, producătorul auto Volvo deja a anunţat că va limita viteza la toate noile sale maşini, până la 180 km/h.
Acest dispozitiv de limitare a vitezei este denumit asistenţă inteligentă privind viteza (ISA) şi foloseşte date GPS şi recunoaşterea semnelor de circulaţie pentru a detecta limitele de viteză din zona în care se află maşina. Acesta va emite un sunet de avertizare şi, dacă vehiculul depăşeşte limita, va încetini automat.
Măsurile vor trebui însă ratificate de Parlamentul European, cel mai probabil în septembrie, scrie The Guardian. Şi chiar dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană între timp, măsurile vor fi implementate şi aici.
„Au existat puţine momente în ultimii 50 de ani care ar putea fi descrise ca fiind progrese mari pentru siguranţa drumurilor în Europa. Decizia ca purtarea centurii de siguranţă să fie obligatorie a fost unul dintre ele iar altul a fost reprezentant de primele standarde minime impuse de UE privind siguranţa în 1998 a fost altul”, spune Antonio Avenoso, directorul executiv al Consiliului European privind Siguranţa Transportului.