Șoferii care se trezesc cu amenzi de parcare trebuie să fie cu băgare de seamă. Asta pentru că mai nou a apărut o nouă metodă de înșelătorie. Ea se practică deja pe străzile și bulevardele din Capitală.
Sub aparența unui proces-verbal de contravenție, șoferii sunt înștiințați că trebuie să plătească o amendă de 3.000 de lei într-un cont.
Este cazul unor șoferi care, în lipsa locurilor de parcare, au parcat neregulamentar pe una din cele mai aglomerate artere din Capitală, Bulevardul Dimitrie Pompeiu din Capitală. Imediat ei au văzut în geam niște amenzi.
Chiar dacă la prima vedere par legale, având însemnele Primăriei de sector, au un cont unde „contravenienții” trebuie să plătească o amendă de 3.000 de lei.
Polițiștii recomandă ca în cazul primirii unei asemenea înștiințări, sub nici o formă nu trebuie făcută plata, ci contactată Poliția Locală a primăriei de sector sau cea mai apropiată unitate a poliției naționale.