Sute de români se plâng că au fost păcăliţi de hackeri care îi tot sunau insistent. Din păcate autorităţile spun că nu pot face nimic în ajutorul victimelor. Apelurile suspecte vin de la hackeri care închiriază linii cu suprataxă.
Trebuie să aveți grijă la numerele de telefon cu prefix de străinătate care sună insistent. Victimele sigure ale acestor hackeri sunt cei care își fac numărul de telefon public pe Facebook.
Ca să nu fiţi suprataxaţi nu trebuie să răspundeţi la apeluri din ţări precum Pakistan (+92), Senegal (+221), Mali (+223), Niger (+227) şi nici la apelurile din Rusia cu prefixul (+7).
Asemenea înşelătorii sunt bine puse la punct, iar persoana de la capătul firului nu poate fi identificată.
„Pot închiria numere de telefon specifice unei ţări şi le înscriu la servicii cu suprataxă. Sună la acele numere, dacă nu răspunde, victima va suna înapoi, moment în care va fi taxată”, spune Liviu Arsenie, specialist în securitatea informatică.
„Trebuie să închidem imediat apelul şi eventual dacă se mai întămplă chestia asta să blocăm acele apeluri din meniul telefonului”, spune Mihai Rotariu, specialist Cert.ro.
„Recomandăm utilizatorilor de telefonie fixă sau mobilă să nu sune înapoi către destinaţii necunoscute cu care nu interacţionează în mod deosebit”, a declarat Cătălin Neagoe, director la Divizia de Telefonie Fixă şi Comunicaţii Mobile Digi.