Programul Prima Casă va rămâne în forma actuală în ce privește criteriile de acordare a creditelor, potrivit ministrului Finanțelor. Ateníe mare însă la avansul pe care îl dați pentru un apartament care nu este încă terminat.

Programul „Prima Casă” nu va deveni unul social, spune Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Ministerul Finanțelor a renunțat la ideea de a aduce programului modificări care să transforme programul într-unul social, în care creditele să fie acordate persoanelor în funcție de venituri sau suprafața casei. 

Inițial a fost anunțat faptul că din martie se înăspresc condiţiile în care băncile acordă credite pentru Prima Casă. 

„Era să mă las păcălit de BNR”, a spus Teodorovici, întrebat despre declaraţiile sale anterioare pe această temă. 

Anterior aprobării fondurilor de către Guvern, Teodorovici, a declarat ca programul Prima Casă va continua, dar până la sfârşitul acestei luni ministerul va prezenta o formă modificată pentru a-i favoriza pe cei cu venituri mai mici, care nu îşi permit un avans mai mare de 5%. În final însă, s-a ajuns însă la concluzia că nu va mai fi niciun fel de modificare.

Avantajul acestui program este că statul garantează în proporţie de 40% sau 50% creditul, cumpărătorul fiind obligat doar la un avans de minim 5% şi angajamentul de a nu înstrăina noua locuinţă pentru cel puţin 5 ani.

Programul este deocamdată blocat însă, iar ministrul finanţelor dă vina pe Klaus Iohannis, deoarece acesta nu a promulgat bugetul pe anul trecut.  

„Asta a fost o discuţie în a schimba programul într-unul mai social, să spunem, o discuţie tot de la BNR rezultată, din propunerea BNR-ului, şi era să mă las păcălit de chestia asta. Adică nu se schimbă nimic, nu este prima casă socială, este prima casă.

Când se aprobă bugetul, eu sper ca domnul preşedinte să facă în aşa fel încât să, mi-aţi adus aminte şi de buget, cum uitam eu de bugetul nostru cel de toate zilele. Şi programul Prima Casă este afectat pentru că toate se leagă. Noi putem cheltui în limita a 1/12 din bugetul anului anterior, dar undeva este o limită, nu mai poţi să bagi în acest fel”, a spus Eugen Teodorovici. 

 

Întrebat, la momentul respectiv, care vor fi modificările aduse acestui program, șeful de la Finanțe a subliniat că acestea vor viza aspecte legate de suprafața casei sau de veniturile celor care vor să îl acceseze, conform A3.

Potrivit analiştilor însă, de acest program nu a beneficiat până acum cine trebuie, având în vedere că au fost multe cazuri în care au fost cumpărate locuinţe la preţuri foarte mari, iar avansul dat a fost considerabil mai mare, chiar şi decât în cazul creditelor imobiliare. Succesul programului a fost însă garantat. De la lansarea sa în anul 2009 și până la finalul anului trecut au fost cumpărate peste 250.000 de locuinţe.