Campionatul Mondial de Handbal masculin va fi primul difuzat pe Digi Sport, scrie bugetul.ro. În competiție s-au calificat 24 de echipe care își vor disputa titlul în perioada 10 – 27 ianuarie 2019, în Germania și Danemarca. Noutatea turneului este echipa unificată a Coreei de Nord și de Sud. Echipa de handbal masculin a României a fost eliminată de Macedonia în play-off.
La finalul anului viitor, fanii handbalistelor române le vor putea revedea și susține, la Digi Sport, la Campionatul Mondial de Handbal, desfășurat în Japonia (30 noiembrie – 15 decembrie 2019), pe Crina Pintea – cel mai bun pivot al Campionatului European 2018 – și Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare din istoria Europenelor. Echipa feminină de handbal a României și-a asigurat calificarea după ce a obținut locul patru la turneul final al Campionatului European, desfășurat luna aceasta, în Franța.
Digi Sport va transmite, de asemenea, campionatele europene de handbal masculin și feminin din 2020. Turneul european de handbal masculin din 2020 va fi primul în care se vor califica 24 de echipe, astfel că se vor juca mai multe meciuri, respectiv 65 în loc de 47 de meciuri, ceea ce le va oferi o șansă în plus la calificare tricolorilor.
Digi Sport transmite, în exclusivitate, până în 2021, 50 de turnee WTA pe an, unde evoluează numărul 1 mondial Simona Halep și Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Sorana Cârstea, Monica Niculescu și Ana Bogdan, aflate între primele 100 de jucătoare ale lumii. Tot la Digi Sport, fanii tenisului se pot bucura de meciurile din ATP 1000 și 500, Fed Cup și Cupa Davis.
Alături de meciurile din Liga 1, Liga 2 si Cupa Romaniei, grila de programe Digi Sport include cele mai importante competiții europene de fotbal – UEFA Champions League și UEFA Europa League, La Liga, Serie A, Ligue 1 și Bundesliga, dar și Formula 1 sau turnee de baschet și volei, astfel încât să ofere tuturor telespectatorilor acces la competițiile preferate și sportivii favoriți.