Tramvaiele liniei 41 sunt blocate, din jurul orei 18:00, pe Bulevardul Mărăşti, în zona Mânăstirii Caşin, din cauza unei defecţiuni, pentru preluarea călătorilor fiind introduse autobuze 641.
„Pe Bd. Mărăşti, la Manastirea Caşin, sens Ghencea, tramvaiele liniei 41 sunt blocate, din cauza unei defecţiuni. S-au dirijat mijloace de intervenţie RATB la faţa locului”, scriu reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti pe Twitter, citați de Agerpres.