Preţurile mari şi avansul ROBOR au încetinit apetitul românilor care se visau proprietari. Dezvoltatorii spun că, în continuare, se bazează pe cumpărătorii care au strâns bani pentru avansul la un credit ipotecar standard şi caută locuinţe mai mari, cu trei camere.

Roxana Vântu, jurnalist Digi24: Doar 25 la sută din fondurile alocate programului pentru Prima Casă pe 2018 mai sunt disponibile. Astfel, în primele 8 luni ale acestui an au fost acordate peste 16.000 de garanţii. Programul a avut un buget de două miliarde de lei.

Asta înseamnă echivalentul unor împrumuturi în valoare de 4 miliarde de lei.

Dragoş Nichifor, broker de credite: La fondul de garantare se mai evaluează dosare, dar sunt depuse de acum două luni. Am avut în anii anteriori închidere mai timpurie, vorbim de lunile iunie și iulie, în condițiile în care erau fonduri mai mari alocate. Cererea de Prima Casă pare că s-a mai temperat ușor, prețurile la imobile în orașe mari au crescut foarte mult, astfel încât clienții să se orienteze către creditul ipotecar.

Preţurile imobilelor au crescut şi cu 10 procente în ultimul an aşa că potenţialii clienţi sunt tentaţi să mai aştepte o perioadă înainte de a cumpăra o casă în unele orașe din țară.

Familie: Oricum apartamentele și casele de aici sunt în construcție, creditul va fi pentru anul viitor. Eventual și o curte interioară, ne-am uitat și la case, acum căutăm și apartament de 3 camere, ne trebuie ceva cu mai mult spațiu pentru copil. Bugetul, undeva 80, 90 de mii de euro.

Cătălin Lăzărescu, dezvoltator imobiliar: Mulți clienți care vor să-și cumpere tind să investeascp în 3 camere, nu ca până acum 2, 3 ani când încercau de la spații mici, garsoniere să migreze la două camere. Tendința e spre camere, spre suprafețe mai mari. Ajungem la o medie de o mie de euro pe metru pătrat.

Liria Themo, reprezentant dezvoltator: Parterurile au curți. Multe din plante sunt cele care ar crește spontan, ca să reducem costurile.

Dobânzile la creditele în lei au au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 3 ani şi jumătate. Dobânda medie la credite a urcat cu 1,7 puncte procentuale şi a ajuns în luna iulie la 7,14 la sută, scrie Digi24.ro.