Meteorologii au emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ, valabilă în 26 de judeţe, începând de joi, 1 decembrie, ora 17:00, până vineri, 2 decembrie, ora 8:00.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul menţionat, aria ninsorilor va cuprinde treptat toate zonele de munte, precum şi regiunile nordice şi centrale. Îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 20 – 25 l/mp, iar stratul de zăpada nou depus va fi consistent.
Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50 – 60 km/h şi, mai ales în zona montană înaltă, peste 65 – 75 km/h, viscolind ninsoarea şi reducând semnificativ vizibilitatea.
ANM precizează că în Banat şi Crişana se vor semnala precipitaţii mixte, ce vor favoriza, pe arii restrânse, formarea poleiului.