Atenționare MAE: Evitați călătoriile în Mexic

MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi atenționează pe români în privința călătoriilor spre acest stat. MAE face un apel în acest sens pentru amânarea sau evitarea călătoriilor în acest stat, având în vedere că au fost semnalate numeroase situații legate de accesul cetățenilor români în scop turistic.

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români că autorităţile mexicane au intensificat controalele la punctele de frontieră şi în contextul multiplelor situaţii semnalate recent cu privire la accesul cetăţenilor români în acest stat în scop de turism, Ministerul Afacerilor Externe face un apel către cetăţenii români să ia în considerare amânarea sau evitarea călătoriilor în acest stat, până la clarificarea situaţiei.

Totodată, MAE reaminteşte că zonele Ciudad de Mexico şi Cancun sunt clasificate ca zone cu risc epidemiologic ridicat în contextul pandemiei de COVID-19 (Ciudad de Mexico este considerată zonă roşie, iar Cancun, zonă portocalie). Cu privire la Aeroportul Internaţional din Cancun, autorităţile de frontieră mexicane au instituit controale mult mai stricte, întrucât zona turistică Riviera Maya (Cancun, Playa del Carmen, Tulum, Cozumel, Isla Mujeres etc.) a fost catalogată ca zonă portocalie de risc epidemiologic.

În acelaşi timp, MAE subliniază importanţa informării temeinice anterior călătoriei în străinătate, inclusiv prin consultarea informaţiilor disponibile pe site-ul MAE, la secţiunile „Sfaturi şi alerte de călătorie” (https://www.mae.ro/node/1533) şi „Atenţionări de călătorie în context COVID-19″ (https://www.mae.ro/node/51759).

Cetățenii români pot solicita asistență consulară de la Ambasada României

MAE reaminteşte că, în conformitate cu informaţiile comunicate public de către autorităţile mexicane şi disponibile pe pagina de internet a MAE, la secţiunea „Atenţionări de călătorie în context COVID-19”, având în vedere măsurile adoptate pentru gestionarea pandemiei, pe Aeroportul Internaţional din Ciudad de Mexico este permisă intrarea persoanelor care demonstrează, cu documente justificative, că efectuează o călătorie esenţială, turismul nefiind inclus în această categorie. Persoanelor care nu pot demonstra caracterul esenţial al călătoriei le poate fi refuzată intrarea, dispunându-se returnarea în statul de domiciliu/reşedinţă cu primul zbor disponibil.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români care se confruntă cu situaţii dificile pe teritoriul Statelor Unite Mexicane pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ciudad de Mexico: 00 52 55 5280 0447 şi 00 52 55 5280 1869, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice la Ciudad de Mexico: 00 52 55 38 833 072.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea consultării paginilor de internet https://www.mae.ro/travel-conditions#861, https://www.mae.ro/node/52040 şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.