Atenţionare ANM! Administrația Națională de Meteorologie informează asupra unei schimbări radicale a vremii în cea mai mare parte a ţării, în zilele următoare.
„Vremea se schimbă în bine pentru o parte a populației, pentru aceia care doresc să facă excursii în weekend. Vremea va deveni în general frumoasă, iar temperaturile vor fi în creștere în acest weekend și vor caracteriza o vreme chiar deosebit de caldă în partea de sud și de est al teritoriului, unde se vor înregistra maxime de 28-29 de grade, sâmbătă, iar duminică și mai ridicate, 30-31 de grade, cu valori ce vor porni de la 22-23 în regiunile nordice și centrale. Acolo vor mai fi înnorări. Și nopțile vor fi destul de calde”, a declarat, pentru Antena 3, Alina Șerban, meteorolog ANM.
Luni, temperaturile vor scădea puţin în vestul şi nord-vestul ţării, iar în rest vremea va fi caldă pentru această perioadă, chiar peste medie în sud şi în est. În regiunile vestice, centrale şi nordice înnorările se vor accentua, aria ploilor se va extinde treptat, iar vântul se va intensifica. Ploile vor fi sub formă de aversă şi vor fi posibile descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua, spre sfârşitul intervalului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 21 şi 31 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade.