AT&T, cel mai mare operator telecom din SUA, a înregistrat o scădere a profitului net cu 13% în al doilea trimestru, de la 3,77 miliarde de dolari, la 3,2 miliarde de dolari, rezultat neaşteptat de majoritatea analiştilor.

Cei mai multi analişti consideră că AT&T nu a înregistrat o pierdere mai mare datorită succesului terminalului iPhone al celor de la Apple.

AT&T a activat peste 2,4 milioane telefoane iPhone, în al doilea trimestru.

Compania a înregistrat, în perioada menţionată, 1,4 milioane de noi clienţi, dintre care 1,2 milioane, abonaţi. Analiştii estimau în medie, că numărul de abonaţi va creşte cu 1,08 milioane.

Veniturile companiei au scăzut cu 0,45%, până la 30,73 miliarde de dolari (21,5 miliarde de euro). AT&T a anunţat că 19 iunie, data lansării iPhone 3GS, a fost ziua cu cele mai mari vânzări din istoria companiei.

SURSA: CNN