Au ajuns la un acord! Zelenski a făcut anunțul serii pentru Occident

Sursa: Dreamstime

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut anunțul serii pentru toată Europa. În sfârșit au reușit să ajungă la un acord. Este informația momentului!

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a salutat marți un al șaselea pachet de sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei

Totuși, liderul de la Kiev a criticat ceea ce a numit o întârziere „inacceptabilă” în privința acordului blocului comunitar asupra celor mai recente măsuri.

„Când au trecut peste 50 de zile între al cincilea și al șaselea pachet de sancțiuni, situația nu este acceptabilă pentru noi”, a declarat Volodimir Zelenski, vorbind alături de președintele Slovaciei, Zuzana Caputova, la Kiev, potrivit Reuters.

Sancțiunile decise de Uniunea Europeană

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a explicat marţi, 31 mai, că sancţiunile privind importurile de petrol din Federaţia Rusă vor fi impuse cu o perioadă de tranziţie de şase luni pentru ţiţei şi de opt luni pentru produsele rafinate.

După ce liderii europeni au fost de acord cu sancţiunile, la reuniunea de luni, 30 mai, ambasadorii statelor membre UE au drept obiectiv adoptarea oficială a sancţiunilor chiar săptămâna aceasta şi în acel moment va fi stabilit imediat şi calendarul privind această perioadă de tranziţie de 6-8 luni.

Importurile de petrol din Rusia vor fi diminuate cu 90% până la finalul anului 2022. S-au mai convenit şi alte sancţiuni, precum eliminarea celei mai mari bănci ruseşti, Sberbank, din sistemul SWIFT.

Totuşi, pachetul de sancţiuni nu va presupune şi un embargo asupra gazelor ruseşti.

Summitul de luni şi marţi de la Bruxelles urmează să abordeze astăzi, 31 mai, consecinţele crizei alimentare provocate de războiul din Ucraina şi transformarea energetică necesară care să permită ţărilor europene să se descurce fără gazul importat din Rusia.

Ungaria şi Bulgaria, tratament special din partea UE

Liderii europeni „s-au predat” premierului Viktor Orban, capitulând în fața cererilor acestuia de a acorda Budapestei o scutire aproape totală de la un nou embargo asupra petrolului rusesc, notează Politico.eu.

Oficialii și diplomații de la Bruxelles au admis că şeful Guvernului de la Budapesta a reușit să pună interesele Ungariei înaintea efortului colectiv al UE de amenda deciziile luate de Vladimir Putin în ultimele luni.

Consumul intern al Ungariei, care nu are ieşire la mare, depinde într-un procent de 65% de petrolul transportat prin conducta Drujba.

Importurile prin această conductă, care aprovizionează şi Ungaria, vor fi scutite într-o primă etapă.