De cele mai multe ori, oamenii care au foarte mulți bani sunt de invidiat, datorită succesului de care au dat dovadă. Există însă și situații în care persoane cu sume impresionante în conturi au ajuns să nu mai aibă bani nici măcar cât are un om obișnuit.
Mulți dintre ei au ajuns să-și declare falimentul, fie al lor, fie al companiilor pe care le-au fondat. Alții au ajuns chiar să piardă absolut totul, din cauza unor evenimente nefericite care au avut loc la un moment dat. Mulți miliardari au sărăcit pentru că averile fuseseră construite prin fraude și odată ajunși de brațul lung al justiției, au pierdut și banii pe care îi făcuseră pe nedrept. Este cazul lui Bernie Madoff, ajuns pe înaltele culmi ale finanțelor mondiale și care, odată descoperit și arestat, tot imperiul său financiar s-a prăbușit. Bernard Madoff este cunoscut astăzi drept cel mai mare escroc de bursă din istorie. Fondator și director executiv al bursei NASDAQ de pe Wall Street, cea mai mare bursă din lume după New York Stock Exchange , Madoff a fraudat statul american, pe parcursul a 48 de ani, cu suma de 65 de miliarde de dolari. La 11 decembrie 2008, pe când avea 71 de ani, a fost judecat, găsit vinovat la 11 capete de acuzare și condamnat la 150 de ani de închisoare.
Nevoită să-și vândă bijuteriile
Există însă cazuri de miliardari care au pierdut totul fără să fie implicați în sceheme de fraudare. Este cel al Patriciei Kluge, fosta soție a miliardarului John Kluge, declarat, la un moment dat, cel mai bogat om din Statele Unite ale Americii. După o căsnicie de 9 ani, Patricia a divorțat de soțul său, iar o parte din averea acestuia i-a revenit ei. Patricia a decis să investească o foarte mare din avere într-un business cu vinuri, având o podgorie impresionantă pe domeniul Albemarle. Într-un timp, vinurile produse aici s-au bucurat de un real succes, însă această perioadă nu a durat foarte mult. Odată cu prăbușirea pieței imobiliare din 2011, business-ul Patriciei Kluge a intrat în faliment. Podgoria a fost cumpărată la un preț de nimic de către Donald Trump, actualul președinte american. Patricia Kluge a fost nevoită chiar să-și vândă bijuteriile pentru a încerca să mai salveze ceva, însă eforturile au fost în zadar.
Bancherul căruia criza i-a luat tot
Un alt caz, chiar mai dramatic decât al Patriciei, este al omului de afaceri Sean Quinn, ajuns într-o anumită perioadă să fie cel mai bogat om din Irlanda. Cu investiții în imobiliare, sticlă sau plastic, Sean Quinn ajunsese un prosper om de afaceri care încerca să-și diversifice portofoliul de investiții. Așa a ajuns să-și bage o mare parte din avere în Anglo Irish Bank, la care a ajuns să dețină 25% din acțiuni. Astfel, l-a prins criza financiară din 2008, criză care, așa cum se știe, în Irlanda a măturat aproape tot sistemul bancar. Sean Quinn a pierdut aproape 3 miliarde de dolari, iar în noiembrie 2011, toți banii pe care îi mai avea erau doar 50.000 de lire sterline.
De la miliarde de dolari la ajutor social
De departe cel mai cumplit caz de sărăcire a unui miliardar este cel al lui Jocelyn Wildenstein, cunoscută drept „Catwoman” și clientă destul de fidelă a tabloidelor americane datorită aparițiilor sale extravagante în care era surprinsă. S-a scris despre ea că avea perioade în care cheltuia nu mai puțin de un milion de dolari la cumpărături și avea facturi la telefonul mobil de peste 5.000 de dolari. În ziua în care și-a declarat falimentul, fosta soție a lui Alec Wildenstein avea în conturi fix 0 dolari. Ulterior, Jocelyn a ajuns chiar să trăiască din ajutor social de la stat în valoare de 900 de dolari pe lună și din banii pe care-i mai primea de la prieteni și de la membri ai familiei. Conform estimărilor, Jocelyn avusese o avere estimată la 2,5 miliarde de dolari și era posesoare a două tablouri a căror valoare era impresionantă. Un tablou era semnat de Diego Velázquez, iar celălalt era operă a lui Paul Cézanne. Dintr-o mare nevoie de bani, acesta din urmă a fost vândut pe o sumă derizorie.
Vânzătoarea de iluzii
Elizabeth Holmes a fost o adevărată stea din Silicon Valley. Povestea ei este, probabil, cea mai descurajantă și tulburătoare mărturie a unui eșec în afaceri. Asta pentru că startup-ul construit de Elizabeth Holmes devenise o adevărată speranță în domeniul medical deoarece își propusese să revoluționeze analizele de sânge. Theranos a fost fondată în 2003 de Elizabeth Holmes, care acum are 34 de ani si a fost comparată atunci cu Steve Jobs. În loc de seringi şi nevoia de a extrage mult sânge de la pacient, pentru analize, Theranos a dezvoltat o tehnologie prin care susţinea că analizele se pot face pornind de la câteva picaturi de sânge luate printr-o simplă înţepatură în deget. Tehnologia folosea un „nano-container” pentru colectarea mostrelor, iar Theranos a prezentat ideea ca fiind revoluţionară. O anchetă a Wall Street Journal a dezvăluit însă că Theranos ar fi furat tehnologii şi că nu era capabilă să facă întregul set de analize promis.
În ciuda finanţărilor uriaşe obţinute de-a lungul timpului şi a faptului că a ajuns la o evaluare de peste 9 miliarde de dolari, în urma acestui scandal imens, Theranos a trebui să renunţe treptat la aproape toţi angajaţii, să achite datorii imense creditorilor şi amenzile uriaşe primite. Aşa a ajuns, azi, să fie în faliment. Elizabeth Holmes a fost acuzată de fraudă și nu mai în conturi niciun ban.