Febra Denga este combătută cu țânțari modificați genetic
Compania britanică de biotehnologie Oxitec propune o soluție inovatoare pentru a controla creșterea numărului de cazuri de febră denga în Brazilia, care constă în eliberarea în mediul natural a unor țânțari modificați genetic, cu scopul de a reduce răspândirea acestei boli virale, potrivit informațiilor furnizate de Reuters.
Oxitec a reușit în laborator să creeze o variantă a țânțarului mascul Aedes aegypti care poartă o genă ce determină moartea puilor de sex feminin înainte ca aceștia să ajungă la maturitate, ceea ce duce la o reducere a populației de țânțari. Doar țânțarii femele sunt cei care înțeapă oamenii și transmit boala.
Ouăle țânțarilor sunt depuse într-o cutie specială, în care se adaugă apă pentru a stimula eclozia embrionilor.
„Îşi completează ciclul în interiorul acestor cutii în aproximativ 10 zile şi insectele adulte ies apoi pentru a-şi face treaba”, a declarat directorul general al filialei Oxitec din Brazilia, Natalia Ferreira.
Pe măsură ce țânțarii modificați genetic sunt eliberați într-o anumită regiune, ei se reproduc, în timp ce populația totală a acestor insecte începe să scadă.
În Brazilia este epidemie
Brazilia se confruntă cu o epidemie masivă de febră denga în primele luni ale anului 2024. Alimentată de sezonul cald și ploios. Până la data de 27 februarie, au fost înregistrate peste 973.000 de cazuri probabile de febră dengue în Brazilia în acest an.
Conform Ministerului brazilian al Sănătății, 195 de persoane au murit din cauza bolii. Iar alte 672 de decese sunt în prezent investigate.
Populația de țânțari din zonele în care compania Oxitec a implementat acest tratament este cu până la 90% mai mică decât în zonele în care procedura nu a fost folosită, conform declarațiilor Nataliei Ferreira.
Orașul Suzano din statul brazilian Sao Paulo utilizează această soluție după ce a declarat stare de urgență la începutul lunii februarie. Cutii conținând țânțari modificați genetic sunt plasate în zone strategice din întregul oraș.
„Sperăm că următoarea numărătoare va arăta o reducere cu 20%, astfel încât să putem să ieşim din starea de urgenţă”, a declarat primarul din Suzano, Rodrigo Ashiuchi.
Ce este febra denga
Febra denga este o infecție cauzată de un virus care este transmis (răspândit) de țânțari. Potrivit Wikipedia, boala este cunoscută și sub numele de „febra oaselor rupte”. Deoarece durerile osoase pot fi atât de intense încât creează senzația că oasele se rup.
Printre simptomele acestei boli se numără febra, durerile de cap, erupțiile cutanate asemănătoare celor care apar în cazul rujeolei și durerile musculare și articulare. Există și situații în care febra denga poate evolua în una dintre cele două forme severe, cu risc vital, ale bolii.
Prima dintre acestea, febra denga hemoragică, provoacă hemoragii, permeabilizează vasele sanguine (tuburi care transportă sângele). Și determină scăderea numărului de trombocite (crește riscul de hemoragii). Cea de-a doua formă severă, sindromul de șoc denga, determină o valoare scăzută a tensiunii arteriale.
Există patru tipuri diferite de virus denga. După însănătoșire, persoana infectată cu unul dintre aceste tipuri de virus capătă imunitate pe tot parcursul vieții împotriva acestui virus. Cu toate acestea, protecția împotriva celorlalte trei tipuri de virus va fi una de scurtă durată. Dacă persoana respectivă contractează ulterior unul dintre celelalte trei tipuri de virus, riscul apariției complicațiilor crește foarte mult.