Municipiul Sibiu a intrat în carantină în această dimineață începând cu ora 5:00, iar polițiștii au organizat filtre și au blocat deja intrările și ieșirile din oraș. Toate autoturismele sunt oprite la ieșirea din oraș și sunt lăsați să plece mai departe doar șoferii care au declarație pe propria răspundere, pe care este trecut un motiv întemeiat de deplasare.
Este prima zi de carantină impusă în municipiul Sibiu și în alte trei localități din județ: Cisnădie, Tălmaciu şi Şelimbăr.
Polițiștii au organizat filtre încă de la ora 5.00 dimineața, iar aceste acțiuni vor fi efectuate și în următoarele 14 zile, atât în Sibiu, cât și în celelalte trei localități intrate, de asemenea, în carantină.
Măsura carantinării s-a luat din cauză că județul înregistrează în continuare cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 din România, de 8,32 la mia de locuitori, potrivit raportării transmise, duminică, de Grupul de Comunicare Strategică.
Ce este interzis pe perioada carantinei
Potrivit instituției Prefectului Județului Sibiu, circulația și staționarea în spațiile publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
Persoanele care vor circula în municipiu Sibiu şi în celelalte zone carantinate din judeţul Sibiu vor trebui să specifice numele, domiciliul, reşedinţa, data naşterii, intervalul în care se deplasează şi motivul.
Deplasările sunt permise doar pentru aprovizionare, pentru mers la serviciu, pentru asistență medicală de urgență sau pentru îngrijirirea copiilor sau a vârstnicilor.
Pe toată durata carantinei mall-urile și magazinele se vor închide mai devreme, la orele 20:00, în loc de 21.00. De asemenea, terasele vor fi închise în această perioadă. Nu în ultimul rând, în magazine vor exista anumite restricții. Mai exact, magazinele vor putea avea în ele maxim o persoană la 8 metri pătrați, respectând toate regulile de sănătate publică. În fine, activitățile religioase se vor desfășura în spații deschise pe durata carantinei.