Au continuat protestele la Paris şi sâmbătă, 21 ianuarie.
„Suntem aici, chiar dacă Macron nu o vrea”, au strigat protestatarii
Oamenii furioşi au ieșit din nou pe străzile capitalei franceze pentru a se opune controversatelor planuri de reformă a pensiilor ale Guvernului.
Protestele de la Paris, convocate de partidul de stânga La France Insoumise (LFI) și de mai multe organizații de tineret, au fost cele mai recente din mai multe zile de manifestații menite să oprească modificările aduse pensiilor.
„Rezistenţă!”, „Suntem aici, chiar dacă Macron nu o vrea”, au scandat manifestanţii. Cortegiul, condus de tineri, dar adunând toate generaţiile, a mărşăluit între pieţele Bastiliei şi Naţiunii, fără incidente notabile.
Ce schimbări în domeniul pensiilor plănuieşte Guvernul Franţei?
Printre propunerile Guvernului de la Paris se numără o creștere treptată a vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Sistemul francez de pensii se confruntă cu probleme financiare pe termen lung din cauza îmbătrânirii populației țării, transmite agenţia DPA.
Guvernul numit de președintele Emmanuel Macron şi condus de premierul Elisabeth Borne a propus, de asemenea, creșterea numărului de ani pe care lucrătorii trebuie să îi cotizeze în sistem pentru a se califica pentru o pensie completă și eliminarea regulilor care acordă privilegii suplimentare de pensionare celor din anumite meserii.
De asemenea, Guvernul a propus creșterea pensiei minime lunare la aproximativ 1.200 de euro.
Luând cuvântul la mitingurile de sâmbătă, fondatorul LFI, Jean-Luc Mélenchon, l-a acuzat pe Macron că „murdărește totul, reduce totul, cuantifică totul” prin politicile sale.
„Fiţi blestemat pentru că vreţi să transformaţi toată existenţa noastră în marfă!”, i-a mai transmis Jean-Luc Mélenchon preşedintelui Franţei.
Zile întregi de grevă şi proteste în masă în Hexagon
Joi, peste 1,1 milioane de persoane din întreaga țară, chiar spre 2 milioane după alte estimări, s-au opus planurilor guvernului printr-o grevă majoră și proteste în masă. Potrivit raportului, 800.000 de oameni au protestat numai la Paris.
Sâmbătă, participarea la protest a fost totuşi mult sub cea de joi. Organizatorii au vorbit despre 150.000 de participanţi, însă alte surse vorbesc despre o participare de 12.000-14.000 de persoane.
Chiar și în conformitate cu actualele norme franceze privind pensiile, mulți încep să se pensioneze mai târziu decât vârsta oficială de pensionare de 62 de ani, deoarece nu au cotizat încă suficient de mult timp pentru a câștiga o pensie completă.