În luna august, citricele şi alte fructe meridionale, s-au scumpit cu 2,39% faţă de luna anterioară, tutunul şi ţigările cu 1,39%, iar preţul serviciilor de transport aerian a urcat cu 11,49%, potrivit statisticilor publicate miercuri, 11 septembrie, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Cel mai mult au crescut preţurile la cartofi, cu 16,72%, la tutun şi ţigări, cu 7,65%, şi la transport aerian, cu 13,02%, comparat cu luna decembrie 2018.
În luna august 2019, faţă de luna precedentă, cel mai mult s-au ieftinit fructele proaspete, cu 5,58%, combustibilii, cu 0,15%, şi serviciile de telefonie, cu 0,29%. Comparativ cu finalul anului, cel mai mult s-au ieftinit fasolea boabe şi alte leguminoase, cu 0,23% şi gazele cu 4,93%, conform INS.
Potrivit datelor publicate de INS, mărfurile alimentare s-au scumpit în august cu 5,02% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 3,12% faţă de decembrie, însă s-au ieftinit cu 0,29% faţă de iulie 2019. Preţul mărfurilor nealimentare a urcat cu 2,98% în august faţă de perioada similară a anului trecut, cu 2,44% faţă de decembrie 2018 şi cu 0,22% faţă de iulie 2019.
S-au scumpit și serviciile cu 4,23%, în august 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 3,34% faţă de decembrie 2018 şi cu 0,25% faţă de iulie 2019.
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,9% în luna august a acestui an, de la 4,1%, în luna iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 2,98%, cele alimentare cu 5,02% iar preţul serviciilor a înregistrat un avans de 4,23%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„Preţurile de consum în luna august 2019 comparativ cu luna august 2018 au crescut cu 3,9%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2018 – august 2019) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2017 – august 2018), calculată pe baza IPC, este 3,9%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%”, se arată în comunicatul INS.
Rata anuală a inflaţiei IPC este prognozată să atingă 4,2% la finele anului curent, 3,4% în decembrie 2020 şi 3,3% la orizontul proiecţiei, respectiv trimestrul II 2021, conform Raportului asupra inflaţiei al Băncii Naţionale a României.