Conform statisticii oficiale, în intervalul 1 ianuarie – 31 mai 2018, creşterea afacerilor în acest sector, pe serie brută, a fost generată de vânzările de produse nealimentare, care s-au majorat cu 7,2%, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun, care au înregistrat un avans de 7%, şi comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, care a urcat cu 4,3%.
Totodată, volumul afacerilor din comerţul cu amănuntul, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele cinci luni ale anului în curs, comparativ cu acelaşi interval din 2017, a crescut cu 7,5%, datorită vânzărilor de produse nealimentare (+8,8%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7,5%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+5,2%).
Datele INS arată, în acelaşi timp, că, la nivelul lunii mai 2018 vs mai 2017, cifra de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), a înregistrat o creştere cu 6,4%, ca serie brută, respectiv cu 6,6%, ca serie ajustată. În această marjă de creştere, în ambele cazuri, comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, vânzările de produse nealimentare şi vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au consemnat salturi importante.
În ceea ce priveşte volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în luna mai din acest faţă de aprilie, a crescut, ca serie brută, cu 4,1%, ca urmare a activităţii pozitive din comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+8,3%), vânzările de produse nealimentare (+3,4%) şi vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,2%).
De asemenea, în perioada de referinţă, cifra de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, ca serie ajustată, a crescut cu 2,1%, în mai faţă de luna anterioară, datorită majorării vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,5%), vânzărilor de produse nealimentare (+0,9%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+0,8%). AGERPRES