Plecare controversată de la Antena 3. O celebră jurnalistă părăsește trustul. Decizia este una luată de managementul redacției, potrivit directorului general adjunct al Antena 3 CNN.
Jurnalista Mădălina Ignat a făcut o mutare neașteptată la începutul lunii iulie, părăsind Antena 3 CNN pentru a se alătura echipei Realitatea Plus.
Cu o experiență de nouă ani în domeniul jurnalismului, această schimbare a fost raportată de paginademedia.ro și a fost însoțită de speculații privind motivele din spatele deciziei.
Controverse privind plecarea jurnalistei Mădălina Ignat de la Antena 3
Conform sursei menționate, Mădălina Ignat ar fi fost nevoită să ia această decizie, deși motivele exacte nu sunt cunoscute. Se pare că plecarea ei a avut loc în contextul unei transmisiuni în direct, în care Ignat a făcut o greșeală.
În cadrul unui eveniment al grupului Intact, unde intervieva un reprezentant al companiei Vodafone, jurnalista a greșit de două ori numele persoanei intervievate, spunând „Alexandru” în loc de „Alexandra”.
Care a fost reacția jurnalistei
Mădălina Ignat a menționat pentru sursa citată că a avut o perioadă foarte frumoasă la Antena 3 și le-a mulțumit celor din conducerea postului, fără a oferi alte detalii suplimentare.
„Pentru mine a fost o perioadă foarte frumoasă şi le mulţumesc celor din conducerea Antena 3 CNN”, a fost singura declaraţie dată de Mădălina Ignat.
Alin Romașcan, directorul general adjunct al Antena 3 CNN, a declarat că mutarea jurnalistei a fost rezultatul unei decizii a managementului redacției în urma unei evaluări.
„Este o decizie a managementului redacţiei în urma unei evaluări”, a declarat Alin Romaşcan, director general adjunct la Antena 3 CNN.
Jurnalista și-a început cariera la un post local din Râmnicu Vâlcea
Mădălina Ignat, acum reporter la Realitatea Plus, are o vastă experiență în jurnalism. Ea și-a început cariera la Râmnicu Vâlcea, unde a prezentat emisiuni la un post local.
Ulterior, ea a lucrat timp de un an și jumătate la B1 TV, înainte de a se alătura postului Antena 3 CNN, unde a petrecut aproape cinci ani. În acest timp, a acoperit în principal subiecte din zona socială.