Au decis armistiţiul! Moscova a anunţat oficial. A intrat în vigoare de azi, 13 septembrie

Război Armenia Azerbaidjan

Sursă: Dreamstime

Rusia a anunțat în cursul zilei de marți, 13 septembrie, că a negociat un armistițiu în urma izbucnirii unui nou conflict armat între Armenia și Azerbaidjan la granița dintre cele două țări. Informația zilei din noul război care a explodat lângă Europa. Este anunțul momentului la nivel mondial!

Rusia a anunţat marţi că a negociat deja un armistiţiu în urma tensiunilor armate dintre Azerbaidjan și Armenia. Acesta a intrat în vigoare începând de marţi dimineaţa, după ce zeci de persoane au murit. Autoritățile ruse doresc să pună astfel capăt unor confruntări armate sângeroase care au avut loc în noaptea de luni spre marţi la frontiera Azerbaidjanului cu Armenia.

Miniştrii Apărării din Rusia şi Armenia au discutat marţi dimineaţă şi au decis să adopte măsuri pentru a stabiliza situaţia la frontiera armeano-azeră, a declarat Ministerul Apărării armean.

Rusia a negociat un armistițiu! Informația zilei din război. Anunțul momentului la nivel mondial

„Ne așteptăm ca un acord de încetare a focului, la care s-a ajuns ca rezultat al medierii Rusiei începând cu 9:00, ora Moscovei, pe 13 septembrie anul acesta, să fie implementat în totalitate”, a declarat Ministerul de Externe de la Moscova, adăugând că este „extrem de îngrijorat” de intensificarea luptelor.”

Consiliul de securitate al Armeniei, condus de premierul și președintele republicii caucaziene, a fost convocat pentru a invoca tratatul de asistență reciprocă și cooperare cu Rusia, prin care se asigură asistența militară și de apărare comună în cazul unei agresiuni asupra semnatarelor, a declarat guvernul armean.

În declarație se menționa și faptul că Armenia se va adresa și Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), un tratat condus de Moscova și format din șase foste republici sovietice, cât și Consiliului de Securitate al ONU pentru a cere asistență.

Președintele armean Pașinian a vorbit la telefon despre situația de la granița cu Azerbaidjan cu președintele rus Vladimir Putin, dar și cu președintele francez Emmanuel Macron și secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.

Cel puțin 49 de armeni au murit

Premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, a declarat că 49 de membri ai serviciilor armene au murit în timpul confruntărilor din timpul nopţii cu Azerbaidjanul, relatează agenţia de presă Interfax.

Atât Armenia, cât şi Azerbaidjanul s-au acuzat reciproc pentru escaladarea ostilităţilor. Tensiunile dintre cele două ţări sunt vechi de zeci de ani şi au legătură cu regiunea Nagorno-Karabah. Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat marţi că a discutat cu omologul său azer despre „provocările armeneşti” de la graniţa cu Azerbaidjanul şi a cerut Armeniei să se concentreze asupra negocierilor de pace. Turcia este un aliat apropiat al Azerbaidjanului.

Situaţia de la graniţa armeano-azeră a fost analizată marţi şi într-o convorbire telefonică între premierul Armeniei, Nikol Paşinian, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

În timpul convorbirii, şeful executivului armean a acuzat Azerbaidjanul de escaladarea tensiunilor legate de regiunea Nagorno-Karabah. De partea sa, Charles Michel a afirmat că Uniunea Europeană este „pregătită să facă eforturi pentru a preveni escaladarea suplimentară” a violenţelor. El a subliniat că nu există „nicio alternativă la pacea şi stabilitatea în regiune”.

Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a cerut marţi Armeniei să renunţe la „provocările” la adresa Azerbaidjanului.

„Armenia ar trebui să înceteze provocările şi să se concentreze pe negocierile de pace şi pe cooperarea” cu Baku, a declarat şeful diplomaţiei turce pe Twitter, conform Agerpres.

Ministrul apărării din Armenia, Suren Papikyan, a declarat că discutat cu omologul său rus, Serghei Șoigu iar cei doi au „căzut de acord să ia pașii necesari pentru a stabiliza situația”, conform Reuters.

Rusia este un mediator cheie în regiune și un aliat al Armeniei prin Organizația Tratatului de Securitate Colectivă. Schimburi frecvente de focuri de armă au fost raportate de-a lungul graniţei comune de la sfârşitul războiului din 2020 dintre Erevan şi Baku din cauza regiunii disputate Nagorno-Karabah.