Suedia a anunţat că restaurantele şi cafenelele se vor închide începând din 1 martie la ora 20:30, ca parte a măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului. Conform autorităților suedeze, măsurile se vor aplica indiferent dacă vând alcool sau nu, transite dpa-international.com
„Situaţia este gravă. Există un risc mare pentru un al treilea val (de infectări)”, a declarat miercuri premierul Stefan Lofven, menţionând o rată mare de răspândire a infecţiei.
Numărul maxim de persoane care poate fi admis în magazine
Agenţia de Sănătate Publică a fost însărcinată să prezinte numărul maxim de persoane care poate fi admis în magazine, centre comerciale şi săli de sport. „Trebuie să evităm aglomeraţia”, a adăugat Lofven.
Johan Carlson, şeful Agenţiei de Sănătate Publică, a declarat că instituţia sa nu doreşte să restricţioneze opţiunile unde se poate lua masa, însă ar putea limita în continuare numărul de oaspeţi din restaurante.
Acesta a afirmat că deşi programul de vaccinare este în curs de desfăşurare şi există o scădere a mortalităţii în rândul persoanelor în vârstă, este încă necesar să se respecte recomandările şi regulile privind distanţarea socială.
Suedia, o ţară cu 10,3 milioane de locuitori, a înregistrat peste 647.000 de cazuri de coronavirus şi 12.793 decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei.
Suedia prelungește recomandările în contextul pandemiei de coronavirus
Guvernul suedez a prelungit săptămâna trecută recomandarea ca piscinele publice, centrele sportive în spaţiu închis şi muzeele să rămână închise până la data de 7 martie.
Scopul principal este limitarea răspândirii coronavirusului, pe fondul temerilor legate de un al treilea val epidemic, transmite Reuters.
Premierul Suediei a oferit și el o serie de declarații. El susține că scăderea numărului de pacienți de la ATI. încetat și consideră că este posibil să apară și al treilea val al pandemiei.
„În multe locuri din ţară, scăderea numărului de pacienţi aflaţi la terapie intensivă a încetat”, a afirmat premierul Stefan Lofven într-o conferinţă de presă.
„Evaluarea Agenţiei de Sănătate este că riscul unui al treilea val este semnificativ. Trebuie să-l tratăm cu seriozitate”, a adăugat el.
De menționat este faptul că în Suedia au crescut îngrijorările în ultimele zile în privinţa unui al treilea val de epidemie, cauzate de o nouă creştere a ratei de infectări, după o diminuare înregistrată la finalul anului trecut.