Autoritățile par din ce în ce mai decise să ia măsuri împotriva celor care refuză să se vaccineze. S-a trecut la măsuri dure din dorința declarată de a stimula campania de imunizare împotriva COVID. Cei care nu au dat curs cererii de a se vaccina, au rămas fără loc de muncă. Este vorba de un număr important de angajați. Care este țara care a trecut deja la represalii?
Au început concedierile! S-a întâmplat în Estonia. Aici, 15 angajați ai Serviciului de Ambulanță din Tallinn au rămas fără loc de muncă. Ei au refuzat categoric să se vaccineze împotriva infecţiei cu noul coronavirus, transmite postul public de radio din Estonia.
Cel care a făcut cutremurătorul anunţ este medicul-șef al Ambulanței Tallinn, Raul Adlas. Potrivit acestuia, contractele de muncă ale celor 15 angajaţi au fost deja reziliate. Măsura le ridică mari probleme celor câteva sute de angajații. Serviciul de Ambulanță din Tallinn,are aproximativ 500 de angajați. Instituția a anunțat din timp că va rezilia contractele angajaților care refuză categoric să se vaccineze anti-COVID-19 până în luna august a acestui an.
„Acest lucru are legătură, printre altele, cu obligația conducerii instituțiilor medicale de a asigura protecția sănătății atât a angajaților, cât și a pacienților. Întrucât vorbim despre domeniul sănătății, părerea mea este că numai persoanele care prezintă un risc minim de transmitere a bolilor infecțioase ar trebui să aibă acces la pacienți aflați în condiții deosebit de grave și la cei din căminele de bătrâni. Singura modalitate dovedită (de a nu te infecta sau transmite boala) este vaccinarea” – a precizat Raoul Adlas.
Serviciului de Ambulanță din Tallinn si medici, controverse dure
Între administrația Serviciului de Ambulanță din Tallinn și o parte dintre angajaţi a existat o controversă a durat aproximativ o lună. Medicii nemulțumiți au cerut autorităților locale să îl demită pe Adlas de la conducerea instituţiei și au amenințat cu acțiuni în instanţă, pentru a forța angajatorul „să demonstreze că nu există o alternativă la vaccinare”.
Ulla Saar, purtător de cuvânt al Ministerului Justiției de la Tallinn, a explicat anterior că Estonia nu intenționează să oblige medicii în mod legal să se vaccineze, dar, dacă aceasta este poziția șefului unei instituții medicale, legislația în vigoare permite o astfel de măsură.
„Dacă angajatorul a analizat riscurile și consideră că, în afară de vaccinare, alte măsuri de siguranță nu sunt suficiente (pentru a opri răspândirea virusului, n.r), dacă a explicat echipei poziția sa, iar angajații refuză să se vaccineze, concedierea din cauza acestor motive este legală” – a precizat reprezentanta Ministerului Justiţiei din Estonia.