Au fost descoperite peste 400 de cadavre în Bucha. Locuitorii încă nu se pot întoarce în oraș
Primarul din Bucha a anunțat că autoritățile ucrainene au descoperit 403 cadavre, după retragerea armatei lui Vladimir Putin. Se consideră că aceste cadavre sunt ale unor persoane ucise de trupele rusești în timpul ocupării acestei regiuni. Primarul a mai precizat că este prea devreme pentru ca locuitorii să se întoarcă în oraș, imediat după ce trupele Kremlinului au părăsit locația.
Amintim că imaginile cu atrocitățile din Bucha au făcut înconjurul lumii, stârnind indignare la nivel mondial.
În timp ce Ucraina acuză Rusia de aceste atrocități, Federați Rusă spune că trupurile au fost plasate pe stradă la ceva timp după ce trupele s-au retras din oraș. De asemenea, Kremlinul neagă vehement că ar fi ucis civili.
De partea cealaltă, imaginile furnizate de Maxar arătau că nouă cadavre zăceau pe o stradă din Bucha timp de mai multe săptămâni, ceea ce contestă spusele Rusiei.
Volodimir Zelenski: Au fost uciși oameni de plăcere
Liderul de la Kiev a condamnat vehement masacrul produs în localitatea Bucha, aflată la periferia Kievului, masacru atribuit militarilor ruşi care au părăsit recent zona. Mai mult, Zelenski a criticat şi atitudinea pasivă a Naţiunilor Unite.
„Trupele ruse au omorât deliberat pe oricine îşi făcea datoria faţă de ţara noastră. Au împuşcat şi au ucis femei în faţa caselor (…), au omorât familii întregi, adulţi şi copii, şi au încercat să ardă cadavrele. (…)
În Bucha au fost ucişi oameni doar de plăcere. Aceste acţiuni nu sunt diferite de cele ale teroriştilor”, a declarat Volodimir Zelenski, în cadrul discursului său susţinut prin videoconferinţă, potrivit CNN.
Preşedintele Ucrainei a venit cu critici şi la adresa celor care îi ascultau discursul, vorbind despre faptul că Naţiunile Unite ar trebui să ofere garanţii de securitate şi de pace şi nu să adopte atitudinea pasivă din prezent.
„Unde este securitatea pe care ar trebui să o garanteze Consiliul de Securitate? Nu este acolo, deşi există Consiliul de Securitate. Unde este pacea? Unde sunt acele garanţii pe care trebuie să le ofere Naţiunile Unite? Trebuie să fie inevitabilă tragerea la răspundere a Rusiei”, a mai spus Volodimir Zelenski.