Au fost găsite documente clasificate în casa lui Mike Pence
Potrivit unor surse citate de către CNN, un avocat al lui Mike Pence a descoperit, săptămâna trecută, zece documente clasificate în locuinţa lui din Indiana, pe care le-a predat apoi Biroului Federal de Investigații (Federal Bureau of Investigation – FBI).
Potrivit sursei citate anterior, Mike Pence i-a cerut avocatului său să efectueze percheziţia în locuinţa sa ca măsură de precauţie, iar avocatul lui a început să cerceteze, săptămâna trecută, patru cutii depozitate în casa lui, găsind câteva documente cu marcaje clasificate. Avocatul lui a alertat imediat Arhivele Naţionale, care au contactat apoi Departamentul de Justiţie. Momentan, nu este clar la ce se referă documentele respective sau nivelul lor de sensibilitate sau de clasificare. Echipa lui Mike Pence intenţionează să notifice Congresul SUA în cursul zilei de marţi.
FBI şi Divizia de Securitate Naţională a Departamentului de Justiţie au lansat deja o analiză a documentelor găsite şi a modului în care acestea au ajuns în casa lui Mike Pence.
Un avocat al lui fostului vicepreședinte al SUA a declarat că FBI-ul i-a cerut să ridice documentele clasificate chiar în acea seară, iar Mike Pence a fost de acord. Agenţii FBI din Indianapolis au ridicat documentele respective de la domiciliul lui Mike Pence. Luni, 23 ianuarie 2023, echipa de avocaţi a lui oficialului american a dus cutiile înapoi la Washington D şi le-a predat Arhivelor Naţionale pentru a verifica dacă sunt conforme cu legea privind înregistrările prezidenţiale.
Într-o scrisoare adresată Arhivelor Naţionale, reprezentantul lui Mike Pence la Arhive, Greg Jacob, a scris că „un număr mic de documente purtând marcaje clasificat” au fost împachetate din greşeală în cutii şi transportate la locuinţa fostului vicepreședinte al SUA.
„Vicepreşedintele Pence nu a ştiut de existenţa unor documente sensibile sau clasificate la reşedinţa sa personală. Vicepreşedintele Pence înţelege importanţa deosebită a protejării informaţiilor sensibile şi clasificate şi este pregătit şi dispus să coopereze pe deplin cu Arhivele Naţionale şi cu orice anchetă corespunzătoare”, scrie în acea scrisoare.
Biroul lui Mike Pence din Washington DC a fost percheziţionat
Documentele clasificate au fost stocate în cutii care au fost duse la locuinţa temporară a lui Mike Pence din Virginia înainte de a fi mutate în locuința sa din Indiana. Cutiile nu se aflau într-o zonă securizată, dar odată ce documentele clasificate au fost descoperite, acestea au fost plasate în interiorul unui seif din casă.
Biroul lui Mike Pence din Washington DC a fost percheziţionat, a anunțat avocatul său, dar nu a fost descoperit niciun material clasificat sau alte documente care să intre sub incidenţa legii privind documentele prezidenţiale.
„Mă trezeam devreme. Mă duceam la seiful în care asistentul meu militar plasa acele materiale clasificate. Le scoteam şi le analizam. Primeam o prezentare a acestora şi apoi, sincer, de cele mai multe ori, pur şi simplu le returnam în dosarul în care le primisem. Ele intrau în mod obişnuit în ceea ce se numea un sac de ardere, pe care asistentul meu militar îl lua şi apoi distrugea acele materiale clasificate – la fel şi în materialele pe care le primeam la Casa Albă”, a declarat, săptămână trecută, Mike Pence într-un interviu acordat pentru Fox Business.