„Aştept ca aceste dosare să fie cât mai repede instrumentate de procurori. Ţara are nevoie de exemple ale consecinţelor unor astfel de infracţiuni. Totodată, vă asigur că, odată cu adoptarea Codului Silvic, numărul dosarelor penale se va dubla, cel puţin.
Asta pentru că orice furt de lemn va fi considerat infracţiune. Sunt convins că stoparea în sine a tăierilor ilegale ar restabili cel mai mare grad de protecţie al pădurilor noastre. Cred că, prin toate metodele pe care le punem în aceeaşi luptă, suntem tot mai aproape de ceea ce toată lumea îşi doreşte: respect pentru pădure, respect pentru legea care o protejează”, a transmis ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Costel Alexe, conform unui comunicat al ministerului de resort.
Trebuie menționat că în intervalul ianuarie – iunie 2020, au fost efectuate în domeniul forestier 106.000 de controale.
Judeţele unde au fost încheiate cele mai multe dosare penale
De asemenea, raportul arată că judeţele unde au fost încheiate cele mai multe dosare penale sunt: Braşov (131 de dosare), Cluj (95), Bacău (72), Covasna (71), Timiş (68), Argeş (61) şi Mureş (58).
„Controalele nu au fost doar în pădure, am avut echipe şi pe drumurile publice. În total, am efectuat 48.000 de controale ale autovehiculelor care transportau material lemnos pe drumurile ţării. Zilnic, de la începutul anului, am surprins peste 12 transporturi ilegale de material lemnos.
Ne luptăm cu acest fenomen folosind mai multe metode. Acest cancer nu poate fi vindecat cu un singur medicament (…) Am finalizat sistemul care poate face asta: SUMAL-ul! SUMAL-ul ne permite să vedem din Bucureşti ce se întâmplă în Caraş-Severin sau în oricare altă zonă a ţării, şi invers. SUMAL-ul a fost deja aprobat prin Hotărâre de Guvern după ani de tergiversări, fiind acum în etapa de implementare, peste tot în ţară.
Apoi, am recurs la o altă tactică! Cea a sancţiunilor aspre. Degeaba vom monitoriza pădurile în timp real şi-i vom prinde pe infractori dacă aceştia nu sunt pedepsiţi pe măsura ilegalităţilor pe care le comit. Ne trebuie sancţiuni dure care să descurajeze din start intenţiile ilegale! Susţinem modificări cheie ale Codului silvic care vor promova o legislaţie de temut: cei care vor fi prinşi că fură vor putea ajunge şi în închisoare şi cu autovehiculul cu care transportă lemnul ilegal, confiscat”, a adăugat ministrul de resort.