SUA au dat Turciei termen până miercurea trecută pentru a-l elibera pe pastorul evanghelic american Andrew Brunson care este judecat de un tribunal turc, a declarat duminică preşedintele turc Tayyip Erdogan.
Cazul lui Andrew Brunson este una dintr-o serie de dispute care se află în centrul deteriorării relaţiilor din cei doi aliaţi NATO.
Adresându-se susţinătorilor săi din oraşul Trabzon, de la Marea Neagră, Erdogan a prezentat detalii despre negocierile purtate săptămâna trecută de cele două ţări, afirmând că Washingtonul a ameninţat cu sancţiuni dacă Turcia refuză să-l elibereze pe pastor.
Un tribunal turcesc l-a transferat pe Brunson în arest la domiciliu după aproape 20 de luni de închisoare. Relaţiile dintre Ankara şi Washington s-au tensionat pe fondul încarcerării în Turcia a pastorului evanghelic american Andrew Brunson pe baza unor acuzaţii de terorism, situaţie care a determinat impunerea de sancţiuni americane împotriva a doi dintre miniştrii lui Erdogan şi ameninţări cu restricţii comerciale. AGERPRES