Au fost raportate întârzieri la plata burselor elevilor. Ministerul Educației: Banii au fost virați în conturi

Inspectorii școlari și contabilii-șefi au fost convocați miercuri, 26 octombrie, la o videoconferință susținută de către Ministerul Educației cu scopul de a analiza situația plății burselor elevilor la nivel național. Decizia a venit după ce au fost semnalate întârzieri, ele având loc din cauza volumului mare de dosare și din cauza datei organizării ședințelor pentru buget ale comisiilor locale.

Așadar, miercuri seara, Ministerul Educației a anunțat că banii au fost virați în conturile primăriilor.

”În seara aceasta, Ministerul Educaţiei a convocat, în regim de videoconferinţă, toţi inspectorii generali şi contabilii-şefi, pentru a analiza situaţia plăţii burselor elevilor la nivelul întregii ţări. De asemenea, mâine, 27 octombrie 2022, va transmite o adresă prin care va solicita inspectoratelor execuţia bugetului şcolilor cu data de referinţă 30.10.2022”, a transmis, miercuri seară, Ministerul Educaţiei.

Banii necesari plății burselor au fost alocați din sumele defalcate de TVA

Ministerul Educației a mai spus că acești bani provin din sumele defalcate de TVA și că aceștia au fost deja virați în conturile trezoreriilor locale, ei fiind puși la dispoziția unităților administrativ-teritoriale.

”Ca urmare a analizei datelor puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor, banii necesari plăţii burselor au fost alocaţi din sumele defalcate de TVA şi au fost viraţi în conturile trezoreriilor locale, fiind puşi la dispoziţia unităţilor administrativ-teritoriale, pentru retragerea sumelor necesare, în baza unei cereri. În conformitate cu HG 1138/14.09.2022 (Art1., alin 2): „Bursele se asigură din bugetele locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar şi din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinaţie”, a anunțat Ministerul Educației..

Există întârzieri legate de plata burselor

Ministerul Educației a mai spus că există întârzieri legate de plata burselor, însă dorește să aibă o situație clară la nivelul fiecărei școli, motiv pentru care fiecare inspectorat școlar va organiza videoconferințe cu directorii de școli din județ.

”Pentru a avea o situaţie clară la nivel de şcoli, fiecare inspectorat şcolar va organiza, în cursul zilei de mâine, videoconferinţe cu directorii de şcoli din judeţ. Cu privire la circuitul fondurilor necesare burselor, amintim că Ministerul Finanţelor a pus la dispoziţie sumele pentru plata burselor în conturile trezoreriilor locale, iar unităţile administrativ-teritoriale retrag sumele necesare şi le direcţionează către şcoli”, a mai transmis ministerul.

Nu în ultimul rând, Ministerul Educației mai spune că dorește ca toți elevii să beneficieze de bursele pe care le merită, dar și să prevină viitoarele întârzieri.

”Indiferent de fluxul banilor şi de dificultăţile semnalate de fiecare şcoală, Ministerul Educaţiei va depune toate eforturile pentru a se asigura că nu mai există probleme legate de plata burselor”, a precizat Ministerul Educației.