Produsele de Black Friday nu sunt reduse atât de mult pe cât şi-ar dori utilizatorii sau dacă sunt stocurile nu sunt suficiente. După fiecare ediţie de Black Friday apar nenumărate plângeri pe paginile de Facebook ale magazinelor online. În timp ce unii se plâng de faptul că site-ul nu a funcţionat, alţii reproşează faptul că reducerea nu există.

Cei mai mulţi utilizatori spun că magazinele online ridică preţul înainte de Black Friday şi reducerea nu există sau este foarte mică.  Explicaţia CEO-ului eMAG este că produsele au un preţ de bază. De-a lungul anului aceste produse intră în promoţii, iar preţul scade, apoi revine la preţul de bază. Este posibil ca în timpul anului acel produs să beneficieze de un preţ mai bun decât de Black Friday.

Capital a analizat preţul la anumite produse înainte de Black Friday şi preţul practicat în 18 noiembrie, iar în cel mai rău caz magazinele online au păstrat acelaşi preţ.

Este cazul Altex. Un televizor LG pe care l-am urmărit a avut acelaşi preţ şi în 28 octombrie şi pe 18 noiembrie. Cu toate acestea stocul a fost epuizat.

 

La Cel.ro un laptop Asus avea un preţ de 3.314 lei pe 28 octombrie şi 3.199 pe 11 noiembrie şi 18 noiembrie

La eMAG produsele Apple au avut reduceri, chiar dacă au fost mai mici decât ar fi vrut clienţii. Cu toate acestea la modelul iPhone 7 stocul a fost epuizat.

La evoMAG, telefonul Xiaomi Redmi Note 4, nu a beneficiat de nicio reducere astfel încât atât pe 28 octombrie, cât şi de Black Friday a avut acelaşi preţ

La PC Garage, la produsul pe care l-am urmărit a exista o reducere, mică, dar a fost.