Poliţia Capitalei a anunţat că face cercetări după ce persoane necunoscute au intrat în biserică şi, după ce au forţat cutia milei, au furat din banii donaţi de enoriaşi.
Potrivit Poliţiei Capitalei, marţi dimineaţă, Secţia 7 Poliţie a fost sesizată, printr-un apel la 112, că persoane necunoscute au pătruns în biserica Sfântul Dumitru, unde au forţat cutia milei, din care au sustras o sumă de bani donată de enoriaşi.
„A fost efectuată cercetarea la faţa locului şi au fost declanşate investigaţiile”, au spus reprezentanţii Poliţiei Capitalei, potrivit News.ro.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor.