Remanierea executivului nu a început încă, dar se pare că premierul Viorica Dăncilă nu a mai avut răbdare și deja a început sa semneze decizii de eliberare din funcții. De data aceasta, victimă a căzut secretarul de stat de la Ministerul Apelor și Pădurilor, Ilie Covrig.
Acesta a fost eliberat din funcţie printr-o decizie a prim-ministrului, care a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Covrig nu a rezistat prea mult în Guvern, el fiind numit tot de Dăncilă în urmă cu numai 7 luni, pe 7 martie.
Fostul şef al Gărzii Forestiere Cluj, Istrate Steţco, fusese destituit de premierul Viorica Dăncilă din funcţia de secretar de stat la Ministerul Apelor şi Pădurilor, după aproximativ un an de zile de la numirea lui în funcţie.Locul lui a fost luat de Ilie Covirg, profesor de la USAMV Cluj. Conform gazetadecluj.ro, acesta ar fi încasat 15.000 de euro de la firma S.C. SILVANIA INTERNAŢIONAL PROD SRL, societate aflată în patrimoniul lui Emil Iugan, patronul MIS Grup, unul dintre cei mai mari exploatatori de masă lemnoasă din Bistriţa.
Iugan este recunoscut pentru relațiile apropiate cu Liviu Dragnea, cu care se întâlnește la masă ori de câte ori liderul PSD trece prin Bistriţa. Demiterea lui Covrig este destul de burscă și nimeni nu se aștepta la ea. Încă nu se știe cine-i va lua locul, dar este posibil să aibă legătură și cu negocierile de la ultimul CEX.