Crescătorii de porci din Teleorman, afectați de pesta porcină au primit despăgubiri. În județ sunt în continuare focare de pestă porcină africană dar autoritățile speră să le închidă până la sfârșitul lunii noiembrie.
Peste 800 dintre crescătorii de porci din Teleorman, afectaţi de pierderea animalelor din cauza pestei porcine africane (PPA), au fost despăgubiţi, valoarea plăţilor efectuate de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din judeţ depăşind suma de 2.500.000 de lei.
„Până acum au fost despăgubiţi 802 proprietari, iar valoarea plăţilor efectuate este de 2.543.200 de lei”, a declarat vineri directorul DSVSA Teleorman, Iulian Ianculescu.
Potrivit acestuia, în prezent sunt active 253 de focare de pestă porcină, care se manifestă în gospodării din 51 de localităţi din judeţ. Un număr de 96 de focare au fost stinse, iar în perioada următoare vor fi închise alte circa 150.
„Numărul focarelor de pestă porcină este în scădere. În următoarele zece zile vor fi închise 148 de focare şi sperăm ca până la sfârşitul lunii noiembrie să lichidăm toate focarele din judeţ”, adăugat directorul DSVSA Teleorman.
În Teleorman, în jur de 7.070 de porci au fost afectaţi de PPA, toţi din gospodăriile populaţiei. Dintre aceştia, peste 6.700 au fost ucişi. În 17 localităţi din judeţ, autorităţile au fost nevoite să dispună uciderea preventivă a tuturor suinelor, măsură care a afectat 1.152 de gospodării.
Proprietarii ai căror porci au fost afectaţi de PPA sunt despăgubiţi la valoarea de piaţă, între 8 şi 12 lei pe kilogram, în termen de 90 de zile de la eliminarea şi neutralizarea animalelor.