Veşti bune pentru şoferii din România nemulţumiţi de lipsa infrastructurii rutiere extinse.
Autostrada A1 Lugoj-Deva, cu un pas mai aproape de finalizare
Au început lucrările la Lotul 2 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva. În acest moment, se efectuează o serie de investigaţii geotehnice, aceasta fiind prima etapă pentru realizarea tronsonului lipsă de autostradă.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara (DRDP) anunţă că se lucrează în prezent cu cinci instalaţii de forat.
Mai mult, constructorul lucrează la reproiectarea segmentului de autostradă ce are o lungime de sub 10 kilometri.
„Antreprenorul obiectivului de investiţii Autostrada A1 Lugoj –Deva, Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secţiunea E şi finalizare Secţiunea D, a început investigaţiile geotehnice pe teren. Echipele specializate lucrează cu cinci instalaţii de forat”, se arată într-un comunicat oficial al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara.
Asocierea care lucrează pe Lotul 2 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva şi care este condusă de către UMB ar trebui să treacă la pregătirea efectivă a şantierului şi demararea lucrărilor în luna mai a acestui an, având în vedere termenul avansat recent de către Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.
Se va putea merge direct pe autostradă de la Sibiu până la Timişoara
Reamintim faptul că, în luna octombrie a anului trecut, s-a semnat contractul cu asocierea S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L. – S.C. SA & PE Construct S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o pentru finalizarea lucrărilor la autostrada A1, pe sectorul rămas nefăcut între Margina şi Holdea.
Când lucrările vor fi terminate se va putea merge, în sfârşit, neîntrerupt de la Timişoara până la Sibiu pe şoseaua de mare viteză. Finalizarea autostrăzii va pune capăt şi calvarului şoferilor de pe Drumul Naţional 68A.
Lotul 2 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva va avea două „tuneluri pentru urşi”, ce vor măsura, însumat, 2,13 km de tunel forat.
Tunelurile respective vor fi formate din două galerii unidirecţionale cu câte o cale de circulaţie pe fiecare, cu platforma de 11,25 m.
Va fi construit un drum de legătură între A1, Timișoara și aeroportul Traian Vuia
Tot joi, 9 martie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a oferit detalii despre un alt proiect important pentru municipiul Timişoara.
„Undă verde pentru construcția unui drum de conectivitate la Aeroportul Internațional „Traian Vuia”!
Un parteneriat cu acest scop a fost încheiat astăzi între CNAIR și Consiliul Județean Timiș!
Până în acest moment, am semnat 68 de astfel de parteneriate cu autoritățile locale.
În ultima conferință de presă am reiterat importanța unui sistem interconectat de transport care să corespundă noilor realități economice și cerințelor moderne de mobilitate urbană.
Proiectul “Drum de conectivitate (Drum nou de legătură la reţeaua primară) A1–Timişoara -Aeroport Traian Vuia/DNCT (profil 2+2)” reprezintă un astfel de exemplu care servește drept model de dezvoltare a infrastructurii de transport prin descentralizarea proiectelor de importanță locală și regională”, a scris Grindeanu pe pagina sa de Facebook.