Dacă anul viitor va fi prost și seceta va persista, ceea ce din punct de vedere al probabilității este foarte posibil că se va întâmpla, ce vor face fermierii? Ceea ce am mai spus, aceștia vor cunoaște drumul spre Iad, iar singura lor speranță ca acest lucru să nu se întâmple va fi ca Dumnezeu sa uite apa deschisă la baie. Dar ca acest situație să se întâmple trebuie să fie apă.

La acest moment deficitul de apă din sol (conform hărților INMH) este atât de mare, încât chiar dacă vom avea un an normal ca și precipitații, acesta nu se va acoperi, iar asta va însemna  că nu va fi de ajuns pentru a evita un nou an secetos. Poate producțiile nu vor fi la fel de proaste, dar cert se vor înregistra pierderi care se vor adăuga peste cele de anul acesta, sau cum este cazul Dobrogei și peste cele de anul trecut, iar în aceste condiții finanțările bancare sau credit furnizor vor fi din ce în ce mai greu de obținut de către fermieri, dacă nu chiar imposibil. Nu mai vorbim de returnarea finanțărilor existente, astfel încât este posibil pe cale de consecință ca băncile să devină mari ,,latifundiari” în viitorul apropiat.

Ministerul agriculturii într-un mod deplorabil, nu a reușit în aceste luni să facă ceva pentru gândirea unor soluții pentru prevenirea situațiilor dramatice care pot apare anul viitor (sau anii viitori), iar în cazul în care situația se va repeta, va duce iar la solicitări de ajutoare din partea fermierilor, cu scindări ale societății pro sau contra acestora, înfierări ale fermierilor și multe astfel de aspecte.

Cât trebuie să mai analizăm și să gândim, iar dacă nu suntem în stare la nivel oficial să găsim o soluție, de ce nu reușim măcar să copiem soluțiile din alte țări, iar în acest sens țara cea mai secetoasă din CE este Spania, care de 60 de ani a găsit o formulă a asigurărilor care a rezolvat susținerea sectorului agricol, prin crearea unui pol de asigurări agricole numit AGROSEGURO? De ce nu o facem? Chiar nu are ministerul agriculturii un vorbitor de limbi străine să traducă niște materiale din care să înțelegem cum se face? Oare suntem atât de proști și mândri încât nu putem apela la ambasada Spaniei, să ne ajute cu informații, dacă noi nu suntem în stare să le găsim altfel?

Ce-i drept este că nici Parlamentul nu caută o soluție, cu toate că ar putea și ar fi îndreptățit, dar nu am cunoștință despre o inițiativă în acest sens.

Nu pot să înțeleg și pace, dacă nu se dorește  să se dea mereu bani fermierilor drept ajutoare, dacă trebuiesc atâtea presiuni pentru acordarea unor despăgubiri, de ce nu aplicăm un sistem ca acest lucru să nu se mai întâmple? Există vreun motiv logic, afară de nepasare și dezinteres?

Tot timpul vorbim de mărețele planuri de refacere a irigațiilor, dar oameni buni, nu suntem în stare să facem 200 km de autostradă la 3 ani și vom face 3000 km de canale, plus stații și conducte subterane în 2-3 ani, cum se laudă oficialii? Nu vreau să joc rolul domnului Brucan, dar cel puțin 10 ani ne ia să reușim acest lucru dacă muncim precum nemții, ceea ce este imposibil la mentalitatea noastră. Și chiar dacă amenajăm 3 milioane de ha, cu restul până la 10 milioae ce facem?

Aproape 15 ani le-au fost vândute fermierilor de oficialii ministeriali, lideri ai fermierilor sau alte persoane interesate, iluzia unor așa numite fonduri mutuale de asigurări ale fermierilor care parcă erau gândite după celebrul fond de pensii a lui Hoffa (liderul sindicatului soferilor din SUA în anii 60-70) și care era folosit pentru finațarea activităților mafiote, adică erau gândite fără control, cu conducere discreționară din partea unor fermieri și ambalate în imaginea că Europa le impune, dar în realitate sunt doar vreo 2-3 în CE și doar pentru activități de nișă. Oare crede cineva că fermierii pot fi capabili să conducă firme de asigurări, să investească în crearea unei infrastructuri de acest tip sau să obțină credibilitate internațională în fața unui reasigurator de talie mondială? Nu, cel mult va face o excursie până în Elveția și va bea o cafea cu una din secretarele firmei respective.

Revenind la iluzia fondurilor mutuale ale fermierilor și conduse de aceștia, poate fiindcă locurile de conducere nu erau suficiente, se propunea la acea dată și înfiintarea regionalizată, adică să facem câte unul pe regiune istorică, așa aveam 6 președinți, 6 consilii directoare, 6 directori și așa mai departe. Dar nimeni nu vroia să gândescă că acest mod nu era corect, fiindcă la baza asigurărilor și a mutualității stă SOLIDARITATEA, iar firmele de asigurări în momentul în care nu au o piață suficientă ca spațiu și număr, renunță la acea categorie de asigurări, fiindcă devine perdantă. 

Spania a gândit o asociere între trei părți, fermierii în calitate de plătitori și beneficiari ai polițelor de asigurări, firmele de asigurări în calitate de gestionari și asiguratori ai logisticii activității de asigurări și statul în calitate de susținător prin plata a 20% din valoarea primelor de asigurare, prin exercitarea controlului activității societății și prin adaptarea cadrului legislativ după nevoile identificate. Toate 3 părțile au reprezentanți în consiliul director. Oare ce nu este clar în această scurtă descriere? Iar la noi mai este nevoie de ceva, de obligativitatea asigurării, deoarece noi nu sunt în stare a face ceva voluntar, chiar dacă știm că este necesar, iar asta este demonstrat de piață, fiindcă dacă ar fi fost cerere suficientă, nu doar din zonele afectate mai frecvent, înclin să cred că firmele ar fi asigurat. 

O altă nevoie stringentă este dată de stabilitatea activității fermelor, care activează într-un SECTOR STRATEGIC, adică unde statul trebuie să se asigure că lucrurile sunt stabile inclusiv în situații delicate, cum a fost și această pandemie. Chiar nu am învățat nimic din criza materialelor sanitare? Ca și soluție este reglementarea arendei, care din păcate trenează de prea mult timp, iar consecințele se vor vedea. Nimeni nu va investi în condiții de nesiguranță, iar aceasta se manifestă în special la fermele mici și mijlocii, deoarece cele mari au alt sistem de influență și în general domină comunitatea respectivă, unde își impune propriile interese. Mai mult această nesiguranță va influența și băncile în decizia lor de creditare, care va fi foarte rezervată.

Revenind la prezent, fermierii stau încordați să aștepte publicarea OUG privind acordarea despăgubirilor și la data când scriu aceste rânduri (n.r 27.08.2020) acest act legislativ încă nu a fost publicat în Monitorul Oficial.

De ce se întârzie această publicare? Simplu, o spune chiar secretarul de stat de la ministerul agriculturii, domnul Scarlat, care în sedința de guvern are un schimb de replici amicale cu primul ministru și îi spune că solicită adoptarea OUG sub rezerva obținerii avizelor, așa cum se vede din citatul de mai jos:

Ludovic Orban: (…) Ministerul Agriculturii, ne-am angajat că adoptăm ordonanța de urgență privitor la despăgubirile pe care le acordăm fermierilor ale căror suprafețe sunt afectate de secetă. Sunteți pregătiţi cu…?

Adrian Oros (in realitate George Scarlat) : Da, domnule prim-ministru, suntem pregătiți. Vă rog să introducem pe lista suplimentară proiectul de Ordonanță de Urgență pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019 și afectate de secetă pedologică, sub rezerva obținerii avizului de la CL.

Ludovic Orban: Deci, odată cu adoptarea puteți începe efectuarea plăților. Ne-am angajat ca, începând cu data de 1 septembrie, să dăm drumul la plăți.

Adrian Oros (in realitate George Scarlat): În momentul în care ordonanţa de urgență va fi publicată în Monitorul Oficial sunt 10 zile calendaristice în care fermierii se vor înscrie, vor depune cereri la APIA. Ulterior acestor 10 zile, conform regulamentului va exista un termen de control administrativ pe 5% din cereri, conform regulamentului, și imediat vom începe plățile, undeva în jumătatea lunii septembrie.

Adică constatăm cu toții că suntem în situația cel puțin ciudată în care se adoptă un act normativ fără avize, iar ca aviz vorbim de cel de la consiliul legislativ care se pronunță asupra legalității actului. Dacă avizul vine negativ, ce facem? Iar dacă acest aviz nu contează, de ce îl mai cerem? Oare acest sistem de a face lucrurile este normal?

Mai mult, se fac în cadrul sedinței de Guvern și niște discuții de imagine, dar bazate după opinia mea pe indiferență și propagandistic din partea interlocutorilor, care arată interesul Guvernului față de agricultură, cel puțin când vezi că primul ministru spune că s-a angajat față de fermieri la începerea plăților pe 1 septembrie, iar subalternul dânsului în persoana unui secretar de stat, îi dă de înțeles prin explicațiile oferite că nu se poate respecta angajamentul, adică îi spune cu alte cuvinte că ,,a spus prostii” la întâlnirile cu fermierii, iar ca reacție, domnul Orban schimbă subiectul ca și cum nimic nu s-a întâmplat. 

Eu personal cred că ar fi fost necesar ca primul ministru să ceară niște explicații, de ce nu a fost posibil să se respecte ngajamentele făcute de domnia sa la întâlnirea cu fermierii și unde a fost însoțit și de ministrul agriculturii, în condițiile în care pârghiile adoptării unei rectificări de buget și de adoptare a unei OUG sunt apanajul exclusiv al Guvernului. Poate domnul prim ministru nu este foarte interesat de imaginea sa în raport cu agricultura și agricultorii, sau poate consideră că percepția fermierilor nu contează atât de mult, sau poate consideră că nici nu merită a-și bate capul cu acestă problemă, greu de spus. 

Consider că este greu de justificat faptul că la sedința de guvern de pe 24 august, tu ca și minister nu ai toate avizele aferente unui OUG supus aprobării, în condițiile în care ai anunțat public existența proiectului de act normativ de la sfarșitul lunii iulie când ai primit aprobarea de la Comisia Europeană. Nu a fost suficientă o lună pentru obținerea acestor avize sau incompetența unora din funcționarii ministeriali a fost de vină? Poate unii or să susțină că s-a așteptat rectificarea, dar ar fi o explicație pentru proști, în condițiile în care prin rectificarea bugetului se adoptă banii, nu se schimbă forma OUG care stabilește modul de acordare al ajutorului, deci legal nu avea influență.

În tot acest timp, situația pe teren este explozivă, iar ieri a fost un prim protest serios după foarte mulți ani, în care  fermierii din Dobrogea au ieșit la ,,o plimbare” cu utilajele agricole pe drumurile județului. Poate acest protest va fi urmat de altele, fiindcă nimeni încă nu înțelege adevăratul dramatism al situației, iar clasa politică în marea ei majoritate este dominată de ,,babuini politici” a căror viziune doctrinară este limitată la un somn de frumusețe în plenul Camerelor, la aranjamentele unor contracte cu statul, sau dosirea unor acuzații care mai de care mai înfricoșătoare, astfel încât orice dram de speranță spre un viitor normal este din ce în ce mai mult asociat cu o utopie de către populație.

Pentru societate în ansamblu acest lucru poate nu înseamnă mare lucru, fiindcă guvernanți care s-au perindat de-a lungul timpului, au avut grijă să creeze o imagine de ,,chiaburi” fermierului român, asta ca expresie a ,,preocupărilor” de care au dat dovadă față de acest sector. Puțini oameni știu că ferme mari în România sunt extrem de puține, iar aici eu mă refer la cele de peste 500 ha și care sunt în număr de circa 2500-2600. Dar pentru diferenta exploataților agricole și aici mă refer la cele mai mari de 5 ha și care sunt în număr de circa 200.000 și care trăiesc destul de modest, dar printr-o muncă grea, imprevizibilă și care este dependentă de natură, ce planuri avem?

Poate situația se datorează și faptului că marii fermierii au înțeles mai ușor importanța formelor asociative de reprezentare profesională și cum se spune au luat fața interlocutorilor instituționali, dar asta nu înseamnă că doar ei contează. În schimb oamenii politici mereu folosesc clișeele care îi avantajează, adică ori plâng de mila micilor fermieri ori îi înfierează pe cei mari, arătând în realitate o incompetență crasă datorată unui sistem de promovare bazat pe ,,meritoprostie”, a lipsei de valori și educație (nu instruire), promovarea servilismului politic și obedienței în raport cu persoanele care exercită puterea. 

Acest lucru se datorează și fermierilor care nu au înțeles pe deplin nevoia asocierii profesionale, pentru care trebuie să se bage și mâna în buzunar pentru plata cotizației, din care să fie plătiți specialiști pe comunicare, pe imagine, legislație și organizarea activității, ceea ce nu este foarte ușor. Din păcate acest lucru nu se întâmplă iar asta pe de-o parte datorită lipsei de credibilitate a unora dintre liderii actuali sau pe de altă parte datorită ineficienței arătate de mult timp și care a dus la demotivarea fermierilor.   

Vom putea avea parte de viziunea unui lider care să încerce în aceste momente să realizeze o lovitură de maestru pentru resetarea miscarilor asociative profesionale? Vom avea un lider dominat de umbra ideilor și verticalității lui Martin Luther King sau carisma revoluționară a lui Che Guevara care să focuseze interesele fermierilor într-o direcție comună? Vor fi câțiva lideri vechi care să înțeleagă necesitatea lăsării orgoliilor deoparte, de neglijare poate pentru o perioadă a intereselor proprii și necesitatea sprijinirii unui nou mod de conducere cu echipe serioase, colective și cu atribuirea sarcinilor și sectoarelor în mod real? Greu de spus și mai greu de sperat, dar totuși poate cineva va încerca și pentru asta acel cineva merită sprijinit. Dar îmi este frică de afirmația unui prieten, notar de meserie, dar care este în strânsă legătură cu agricultura și care scria pe pagina sa de socializare ,,suntem atât de proști încât nu am recunoaște un lider providențial, nici dacă ar avea o stea în frunte!”. Să aibă dreptate?