Colegiul Farmaciștilor din România (CFR) și Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (A.D.R.F.R.) avertizează cu privire la întârzierea decontărilor făcute de către Casele de asigurări de sănătate.
Colegiul Farmaciștilor din România (CFR) și Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (A.D.R.F.R.) trag un semnal de alarmă privind întârzierile în decontarea de către Casele de asigurări de sănătate a facturilor reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate pacienților prin farmaciile comunitare din întreaga țară, se arată într-un comunicat transmis de instituție.
Potrivit sursei citate, depășirea termenelor obligațiilor de plată ale Caselor de Asigurări de Sănătate către farmacii are consecințe asupra întregului lanț de distribuție a medicamentelor, ca urmare a faptului că respectivele sume sunt la rândul lor obligații de plată către furnizorii de medicamente, distribuitori și producători.
Va fi nevoie de aplicarea penalităților
Mai mult decât atât, sursa citată subliniează faptul că întârzierile la plata datoriilor către furnizori înseamnă pentru farmacii atât aplicarea de penalități cât și întreruperea livrărilor de medicamente. Această situație ar agrava și mai mult problemele deja existente în accesul pacienților la medicamentele de care au nevoie.
În condițiile în care această situație nu se va remedia în cel mai scurt timp, atragem atenția asupra riscului major de blocare a aprovizionării unităților farmaceutice cu medicamente, chiar din primele luni ale anului 2021.