Au intrat banii în conturi! Cine sunt românii care au primit sumele uriașe

Sursă: Dreamstime

Recent, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a informat că banii pentru antreprenorii din sectorul HoReCa, care au aplicat pentru schema de ajutor de stat, au început să le fie virați. Printre beneficiari se numără și Gheorghe Hagi, Carabulea, Gabriel Comănescu și Mohammad Murad.

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a publicat deja listele celor 39.498 de beneficiari plătiți până pe 27 ianuarie a.c. pentru cele trei măsuri gestionate și implementate.

Este vorba despre 17.368 de beneficiari pentru prima sesiune a Măsurii 1 (Microgranturi), 13.836 pentru Măsura 2 (Granturi pentru capital de lucru) și alți 8.294 pentru HoReCa.

Câți bani au primit vedetele din schema de ajutor HoReCa?

Printre antreprenorii care beneficiază de sprijinul de ajutor de stat se numără și câteva nume cunoscute, precum: Gheorghe Hagi, Ilie Carabulea, Gabriel Comănescu și Mohammad Murad.

  • Peste 2,2 milioane lei a primit General Hotel Grup, deținut de Carabulea Oprea Nicolae, fiul celebrului milionar din Sibiu, Ilie Carabulea.
  • 1.664.180 lei au ajuns la Vega International Travel, unde acționar majoritar este Gabriel Comănescu.
  • Firma prin care Gheorghe Hagi deține hotelul Iaki (1,11 milioane lei), dar și Perla Majestic a lui Mohammad Murad (1,01 milioane lei).
  • 529 de firme din județul Constanța au primit ajutoare de la stat de 121.939.277 lei.
  • Amarino SRL, ce aparține lui Aurelian Marin și Tale Travel SRL, deținut de Sabin Marian Târșoagă și Cristina Leolea, au primit câte 3.940.800 de lei.
  • Creative Eye SRL, care deține agenția LitoralulRomanesc.ro și este condusă de Ionuț Nedea, a primit 3.866.712 lei.
  • Complex Tineretului, deținut de Nicușor Mihăilescu, a primit 2,14 milioane lei, iar Lascu Bros, deținut de familia Lascu, a primit 2.011.449 lei.
  • Marina & Santis SRL, firma deținută de Ion Dumitrache, președintele Organizației Municipale PSD Constanța, a primit 568.033 lei.
  • Complexul Palas Pelican, despre care se spune că este controlat de fostul senator PSD Tit Liviu Brăiloiu, a primit peste 407.000 lei.

Ministerul și-a propus plătirea rapidă a celorlalți aplicanți admiși

În cele ce urmează, ministerul își propune definitivarea cât mai rapidă a măsurilor aflate încă în plată, inclusiv pentru cei 2.885 de aplicanți admiși ai Măsurii 2 care nu și-au primit încă granturile și pentru care, prin Legea Bugetului de Stat, au fost solicitate 570 milioane lei.

Un alt deziderat este urgentarea deschiderii noilor instrumente de sprijin bugetate pentru anul curent, care vor contribui la înființarea și dezvoltarea întreprinderilor românești.