Vestea momentului pentru acești români. Anunțul vine chiar de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Sursa citată informează prin intermediul unui comuncat că la sfârşitul lunii ianuarie 2022 a transmis Comisiei Europene (CE), solicitarea de decontare a sumei de 426,8 milioane de euro pentru rambursarea plăţilor realizate din bugetul naţional către fermieri în perioada 16 octombrie – 31 decembrie 2021.
Potrivit sursei citate, este vorba despre beneficiarii proiectelor de investiţii finanţate prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Totodată, sunt vizate și plăţile directe şi compensatorii aferente măsurilor delegate către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA).
„Declaraţia transmisă însumează totalul plăţilor efectuate de Agenţie în trimestrul IV către beneficiarii proiectelor de investiţii finanţate prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), dar şi plăţile directe şi compensatorii aferente măsurilor delegate către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA)”, arată sursa citată.
În ceea ce privește data plăți, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunță că procedurile stabilite la nivelul Comisiei Europene arată că odată ce sumele cuprnise în declarație de cheltuieli vor fi verificate, Comisia va rambursa României fondurile europene alocate pentru agricultură şi dezvoltare rurale în termen de 45 de zile, adică în următoarea perioadă.
Când intră banii în conturi
„Conform procedurilor de lucru stabilite la nivelul Comisiei Europene, declaraţia de cheltuieli aferentă trimestrului IV a fost încărcată direct de către AFIR în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre şi CE, urmând ca, după verificarea sumelor cuprinse în declaraţia de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de 45 de zile, fondurile europene alocate pentru agricultură şi dezvoltare rurală”, se arată în comunicat.
De menționat este faptul că, potrivit informațiilor transmise de AFIR, până la momentul actual, Comisia Europeană a rambursat României peste 6,4 miliarde de euro pentru agricultură şi dezvoltarea durabilă a mediului rural, prin PNDR 2014 – 2020.
Amintim faptul că la finele anului trecut, peste 700.000 de fermieri au primit sumele în conturi. Mai exact, în perioada 25 noiembrie – 23 decembrie 2021, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a autorizat la plată suma de 913,36 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) și din Bugetul Național.
Astfel, un număr de 742.950 fermieri sunt autorizați la plata finală în Campania anului 2021, ceea ce reprezintă un procent de 91,27% din numărul total de fermieri eligibili.