Pandemia de coronavirus a băgat în carantină încă o zonă din România. Din cauza creșterii ratei de incidență, românii din această zonă au intrat în scenariul roșu și, implicit, în carantină.
Au intrat în carantină începând de azi, 20 martie! Raed Arafat a semnat ordinul. Restricții pe bandă rulantă pentru români (DOCUMENT)
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a trimis un comunicat de presă prin care informează că românii din Voluntari vor intra în carantină începând de azi 20 martie, de la ora 22:00. Măsura a fost luată după ce, vineri, rata de infectare în Voluntari era de 7,43 la mia de locuitori. Măsura carantinării va fi valabilă pentru o perioadă de 14 zile. După cele 2 săptămâni în care românii nu vor avea voie să iasă din case, se va efectua o analiză pentru a vedea dacă este nevoie de o prelungire a carantinării.
Amintim că, potrivit ultimelor decizii luate la nivel național, românii care trebuie să părăsească locuința în interes de serviciu sau personal în intervalul 22:00-06:00 trebuie să aibă asupra lor o declarație pe proprie răspundere care să fie completată cu motivul deplasării.
Daniel Zamfir, primarul Ilfov, se aștepta la o astfel de situație
Românii din Domnești, Jilava, Pantelimon stau ca pe ace, având în vedere că autoritățile pot instaura carantinarea zonelor în orice moment. Prefectul județului Ilfov, Daniel Zamfir, a precizat că se așteaptă ca Raed Arafat să dea ordinul de carantinare al acestor zone.
„Aseară, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a analizelor de risc transmise de către cei de la DSP şi cu avizul INSP, s-au transmis propunerile de carantină zonală pentru cele patru localităţi – Domneşti, Jilava, Pantelimon şi Voluntari”, a afirmat Daniel Zamfir, sâmbătă, la Digi 24.
Autoritățile mai spun că, în localitățile unde rata de incidență a depășit trei la mia de locuitori, se suspendă activitatea cu a restaurantelor şi cafenelelor în interior, dar este permisă funcţionarea teraselor şi livrarea la domiciliu. În ceea ce privește sălile de noroc, activitatea acestora este suspendată în scenariul roșu, cu excepția achiziției biletelor loto și a lozurilor.
Potrivit deciziei autorităților, activitățile cinematografelor și a sălilor de spectacole sunt suspendate. În același timp, concertele sunt interzise.
Documentul poate fi consultat aici.
Sursă foto: Pixabay