Tragedie fără margini în Constanța! Pacienții mor pe capete iar rudele lor sunt ignorate

Totodată, persoanele respective nici măcar nu au confirmări oficiale. Aceștia au aflat despre rudelele lor prin modalități proprii.

„Mama mea era la ATI de o săptămână. Era în stare gravă, dar nu merita să moară așa. E vorba de incompetență”, a spus o femeie.

Nu a învățat nimeni nimic

De asemenea, o altă femeie spune că mama ei a murit deconectată de la aparate. Potrivit acesteia, oamenii „au murit ca șobolanii, nu a învățat nimeni nimic.”

În acest context, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Atilla, a declarat că în ceea ce privește partea medicală, spitalul din Constanța a remediat problemele descoperite în urma controalelor derulate în toată țara după tragedia de la Piatra Neamț.

Acesta a spus vineri că, în urma controalelor desfășurate în toată țara după tragedia de la Spitalul Județean din Constanța, au fost dispuse două măsuri. Ambele au fost rezolvate în luna august și vizează achiziționarea unor echipamente medicale, a explicat ministrul Sănătății.

Oamenii îndurerați au venit la spital la ora 10:00

La porțile spitalului au venit, încă de la ora 10:00, de când a fost dat apelul la 112, nenumărate rude. Printre aceștia se aflau copii, părinți și nepoți, care au venit pentru a se asigura că cei dragi lor sunt în regulă.

„O rușine! Nimeni nu a făcut nimic aici! Am venit de la 6.000 de kilometri să facem ce? Să o țină pe mama 3 luni de zile în spital? Nu le e rușine puțin?”, a țipat un bărbat care era revoltat de situație, potrivit antena3.ro

„Cu zile a murit mama! A fost deconectată! Dimineață, mama era la Terapie Intensivă, e adevărat că era în stare gravă, dar nu trebuia să moară arsă! De ce să moară arsă, într-o moarte așa de urâtă și cruntă? De ce e atâta incompetență? Nepăsare?”, a spus o tânără aflată la poarta spitalului.

„Și sora mea la fel. Era internată de o săptămână la Terapie Intensivă. Am văzut-o alaltăieri. Mi-au zis că e în stare gravă, dar este stabilă. Eu am venit din București să văd ce se întâmplă. Că ea locuiește în Năvodari. Și, ce s-a întâmplat? Să moară asfixiata că nu putea să respire fără oxigen? Ce s-a întâmplat? Nu ne dă nimeni nicio informație? M-a sunat cineva și mi-a zis că a murit”, a spus o altă femeie.

Sursă foto: EVZ