În situațiile acoperite, clienții care au avut nevoie de asigurare sau familiile acestora au primit în total indemnizații în valoare de 25 de milioane de euro până în prezent.
„Din acest an, portofoliul de asigurări dezvoltate împreună cu ING Bank se extinde cu un nou produs, asigurarea facultativă de locuință NN, care oferă clienților protecție financiară în situații care le pot afecta casa, și vom continua să investim în următorii ani în dezvoltarea de noi soluții și experiențe pentru clienți băncii. Istoria comună și parteneriatul solid pe care îl avem cu ING Bank ne ajută să înțelegem nevoile clienților de servicii bancare și să le oferim soluții relevante de protecție pentru tot ce contează mai mult pentru ei, contribuind la sănătatea lor financiară și la reducerea vulnerabilității în situații neprevăzute”, spune Cătălin Elisei, directorul general al companiei de asigurări generale NN Asigurări, parte din NN România.
NN România și ING Bank oferă în parteneriat asigurarea de viață ING Vita Protect
Clienții care au cont bancar sau accesează un credit ING Bank și își doresc protecție financiară oricând pe parcursul colaborării cu banca pot cumpăra soluțiile de asigurare NN România online, direct din ING Home’Bank, sau în locațiile fizice din rețeaua ING Office.
În prezent, NN România și ING Bank oferă în parteneriat asigurarea de viață ING Vita Protect, asigurarea de sănătate ING Health Protect, asigurarea pentru pierderea locului de muncă ING Salary Protect, asigurarea de locuință, dar și asigurări care pot fi atașate împrumuturilor de nevoi peronale sau creditelor ipotecare.
„Principiul de la care pornim în strategia noastră de retail banking este cel al relevanței pentru viața de zi cu zi a clienților noștri. Fie că vorbim de tipuri de produse sau de servicii intuitive, disponibile oriunde și oricând, dezvoltăm și testăm toată oferta noastră prin acest filtru. Același principiu l-am aplicat și în produsele dezvoltate împreună cu NN, și în toți cei 10 ani am funcționat atât de bine pentru că am oferit asigurările relevante pentru clienții noștri, dar și o experiență excelentă. Ca exemplu, în perioada pandemiei am lansat asigurarea de salariu, iar acum integrăm în ofertă produsul de asigurare facultativă a casei”, spune Anda Păștean, Insurance Product Area Lead la ING Bank România.
Asigurările NN pot fi achiziționate digital
Asigurările NN disponibile clienților ING Bank au costuri accesibile și pot fi achiziționate într-o experiență digitală, din secțiunea Asigurări NN din aplicația de internet și mobile banking ING Home’Bank.
Asigurarea ING Vita Protect costă 18, 36 sau 89 de lei pe lună și oferă protecție în cazul decesului din îmbolnăvire sau accident, cu acoperire de până la 1 milion de lei. ING Health Protect costă 12, 35 sau 50 de lei pe lună și acoperă situația unei intervenții chirurgicale cu până la 15.000 de lei. Pachetele ING Salary Protect au un cost de 15, 30 sau 45 de lei pe lună și oferă până la 1.500 de lei pe lună în caz de șomaj sau concediu medical prelungit și până la 480.000 de lei în situația invalidității ca urmare a unui accident.
Iar ING Credit Protect acoperă valoarea creditului în situația decesului sau o sumă de bani timp de până la 6 luni în cazul șomajului sau a unei invalidități, în timp ce asigurarea de viață atașată creditelor ipotecare acoperă valoarea creditului în caz de deces.
În 2014, diviziile de asigurări de viață, pensii și investiții ale ING Bank au fost separate la nivel global de grupul bancar și au devenit NN Group printr-o ofertă publică inițiată (IPO) la bursa Euronext Amsterdam. Astfel, în România, ING Asigurări de Viață și ING Pensii SAFPAP s-au transformat în NN Asigurări de Viață și NN Pensii SAFPAP, continuând să opereze de atunci complet independent de ING Bank.