Un nou caz similar cu cel petrecut în august în Argeș atunci când un poștaș a fugit cu banii de pensie. De această dată, polițiștii argeșeni au anunțat că au finalizat cercetările în acest dosar în care poștașul a fugit cu pensiile unor bătrâni și ale unor persoane asistate social.
Poștașul a fugit cu pensiile oamenilor
Dosarul a ajuns la Parchet, cu propunere de trimiterea în judecată pentru delapidare, fals și uz de fals.
Mai exact, totul s-a petrecut în urmă cu patru ani, poștașul reușind să producă o pagubă de aproape 17.000 de lei.
„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals, toate în formă continuată. Din cercetări, s-a stabilit că în perioada iunie-iulie 2018, un bărbat având calitatea de factor poștal, şi-ar fi însușit din gestiune suma de 16.835 lei (reprezentând contravaloarea lipsei în gestiune), precum şi suma de 68.086 lei”, explică Biroul de Presă al IPJ Argeș.
Suma de peste 68.000 de lei reprezintă contravaloarea a 17 mandate de pensii de diferite categorii. Din fericire păgubiții n-au rămas fără bani. Valoarea prejudiciului, care se ridică la un total de 84.921 de lei, a fost achitată de Compania Națională Poșta Română S.A, care s-a constituit parte civilă în acest caz.
Caz similar cu cel petrecut în luna august tot în Argeș
Un caz similar a avut loc în luna august, atunci când un poştaş din comuna argeşeană Călineşti, suspectat că şi-a însuşit bani de pensii, alocaţii şi ajutoare sociale, a fost cercetat pentru delapidare şi fals intelectual.
„Din cercetări s-a stabilit că în cursul lunii martie 2021, un bărbat de 49 de ani, din Călineşti, având calitatea de factor poştal, şi-ar fi însuşit un total de 150 de mandate poştale de diferite categorii (pensii, asigurări sociale, alocaţii, ajutor social, pensii handicap, alocaţii susţinere)”, se arată într-un comunicat transmis duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Conform aceleiaşi surse, prejudiciul, care depăşeşte 48.000 de lei, a fost achitat de către Compania Naţională de Poşta Română beneficiarilor mandatelor poştale.
Cercetările au fost efectuate de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, preciza atunci IPJ Argeş.