Câteva mii de oameni s-au adunat duminică în centrul Varşoviei pentru un nou protest antiguvernamental, în seria manifestaţiilor lansate pe plan naţional după decizia de la sfârşitul lui octombrie a tribunalului constituţional de a interzice avorturile chiar şi în cazul unor grave malformaţii ale fătului, relatează dpa şi AFP.
Pe lângă susţinătorii mişcării Greva femeilor poloneze (OSK), la marşul de duminică au participat şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, care au protestat împotriva restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus.
Manifestanţii au mărşăluit prin centrul capitalei purtând măşti, pancarte antiguvernamentale, steaguri poloneze, ale Uniunii Europene şi în culorile curcubeului. Avansul protestatarilor a fost blocat în mai multe rânduri de dispozitive de poliţie. Poliţia din Polonia a fost criticată de manifestanţi şi opoziţie pentru exces de forţă în cursul altor recente proteste, menţionează dpa.
Demonstraţia de duminică a coincis cu împlinirea a 39 de ani de la introducerea legii marţiale în Polonia, la 13 decembrie 1981, iar organizatorii protestului au comparat acţiunile poliţiei cu cele de represiune ordonate de regimul comunist în timpul legii marţiale.
Partidul de guvernământ „PiS (Lege şi Justiţie) duce un război cu întreaga lume: cu tinerii, cu profesorii, cu medicii, cu antreprenorii, cu angajaţii din sectorul public, cu Europa. Fără a introduce starea de urgenţă, au introdus practic legea marţială”, au scris organizatorii în social media, înaintea marşului.
Program de vaccinare în Polonia
Polonia ar trebui să poată administra 3,4 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 pe lună, a declarat sâmbătă principalul consilier al premierului, în contextul în care serviciile de sănătate se pregătesc pentru ceea ce ar urma să fie cea mai mare provocare logistică dintotdeauna, relatează Reuters.
Numărul de infectări zilnice în Polonia a mai scăzut după vârful înregistrat în octombrie şi la început de noiembrie, însă bilanţul deceselor rămâne ridicate, de obicei peste 500 pe zi.
„3,4 milioane de vaccinuri pe lună. 3,4 milioane de doze de vaccin care pot fi administrate pe baza solicitărilor pe care le-am primit”, a declarat Michal Dworczyk într-o conferinţă de presă, adăugând că peste 8.300 de echipe de vaccinare au aplicat pentru a participa la program.