Locuitorii din Danemarca au putut să iasă din nou în oraș fără a fi nevoiți să se confrunte cu restricții. Într-un club, petrecerea a continuat după miezul nopţii, fără a fi necesară putarea măştii de protecţie sau prezentarea certificatului verde de vaccinare anti-COVID.
În ultimele 21 de luni, viaţa de noapte a fost interzisă în Danemarca.
„Oaspeții pe care i-am primit înapoi sunt oameni fericiți. Mi-au spus că le-a fost dor să fie aici. Printre ei sunt şi tineri care au împlinit 18 ani în ultimii doi ani și care nu au putut să se distreze în oraș așa cum trebuie, dar acum pot şi sunt tare entuziasmaţi”, a declarat managerul unui club, potrivit stirileprotv.ro
„Am fost în izolare din cauza coronavirusului, ba din pricina cazurilor de infectare de la şcoala, ba din alte motive, dar acum e plăcut să revenim la viaţa de dinainte”, spune un student.
Danezii sărbătoresc ridicarea restricțiilor
Noua relaxare din Danemarca este sărbătorită şi printr-un festival al luminii. Până la sfârşitul acestei luni, zeci de clădiri simbol şi atracţii turistice din Copenhaga vor străluci pe timpul nopţii.
Se schimbă regulile şi în Lituania. Începând de sâmbătă, locuitorii nu mai trebuie să prezinte certificatele digitale Covid pentru a avea acces la magazine, servicii personale, restaurante și locuri de divertisment.
Însă guvernul a introdus restricții suplimentare. Magazinele sunt obligate să ofere 15 metri pătrați de spațiu pentru fiecare vizitator sau să-i servească pe clienţi pe rând, dacă cerința legată de spațiu nu poate fi îndeplinită.
Pe cealaltă parte a Atlanticului, în Canada, sute de demonstranţi s-au adunat în centrul oraşului Toronto pentru a protesta faţă de vaccinarea obligatorie anti-COVID şi a altor restricţii sanitare.
Spania renunță la masca de protecție
Ministrul spaniol al Sănătății, Carolina Darias, a anunțat că Spania va elimina, de joia viitoare, obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber. Restricția fusese reintrodusă la sfârșitul lunii decembrie pentru a reduce răspândirea variantei Omicron a COVID-19, relatează Reuters.
Cabinetul intenționează să aprobe modificarea în ședința săptămânală programată pentru marți, decizia intrând în vigoare două zile mai târziu, a declarat Darias pentru presa spaniolă.
Guvernul „a spus întotdeauna că măsura va dura doar cât va fi strict necesar. Deoarece rata de infectare a scăzut în ultimele zile, autoritățile consideră că situația s-a schimbat”, a spus ministrul.