Au scăzut prețurile la apartamente! Informații de ultim moment privind piața imobiliară

În luna aprilie, prețurile la apartamente au scăzut pe plan naţional. Imobiliare.ro a arătat care este suma medie solicitată la nivel de ţară

În luna aprilie, prețurile la apartamente au scăzut pe plan naţional. Potrivit indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de ţară s-a diminuat cu 0,7% faţă de luna anterioară, de la 1.237 la 1.228 de euro pe metru pătrat util.

Această situație nu este general valabilă în toate marile oraşe monitorizate de Imobiliare.ro, unele înregistrând, în schimb, aprecieri uşoare.

În Bucureşti, apartamentele s-au apreciat, per ansamblu, cu 0,2% luna trecută, de la 1.327 la 1.330 de euro pe metru pătrat util. Evoluţiile au fost, însă, diferite, pe cele două segmente de piaţă analizate: locuinţele din blocurile vechi au consemnat un avans de 0,3% (de la 1.215 la 1.219 euro pe metru pătrat util), în vreme ce unităţile locative nou-construite au resimţit o scădere uşoară, de 0,1% în acest răstimp (de la 1.409 la 1.408 euro pe metru pătrat util).

Şi în Braşov, indicele Imobiliare.ro a consemnat o uşoară creştere a preţurilor luna trecută. Apartamentele scoase la vânzare aici s-au apreciat, per ansamblu, cu 0,2%, de la 1.115 la 1.117 euro pe metru pătrat util. Interesant este însă că, în cazul locuinţelor vechi, a avut loc un avans mai de 1% (de la 1.088 la 1.099 de euro pe metru pătrat util), în vreme ce unităţile locative noi s-au depreciat cu 2,6%, de la 1.183 la 1.152 de euro pe metru pătrat util.

În Cluj-Napoca, aşteptările vânzătorilor de locuinţe s-au majorat, la modul general, cu 0,1% pe parcursul lunii aprilie, până la o medie de 1.568 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.566 euro pe metru pătrat util la finele lunii precedente). Apartamentele vechi s-au apreciat în această perioadă cu 0,6% (de la 1.578 la 1.587 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi au consemnat un recul de 0,3% (de la 1.553 la 1.549 de euro pe metru pătrat util).

În Constanţa, preţurile apartamentelor au consemnat, per ansamblu, o scădere de 0,5% în luna aprilie, de la 1.135 la 1.129 de euro pe metru pătrat util. Ambele  segmente de piaţă analizate au avut o tendinţă descendentă, chiar dacă variaţiile au fost diferite: locuinţele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,2% (de la 1.131 la 1.129 de euro pe metru pătrat util), iar cele din noile ansambluri rezidenţiale s-au ieftinit cu 1,4% (de la 1.144 la 1.128 de euro pe metru pătrat util).

În Iaşi a avut loc, potrivit indicelui Imobiliare.ro, cea mai mare scădere a preţului mediu solicitat de către vânzătorii de apartamente. Astfel, după un declin de 1,3% în martie, în aprilie pretenţiile vânzătorilor au mai scăzut cu 1,1% – astfel că preţul mediu al unui apartament la nivel de oraş a coborât sub pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util, anume la o valoare de 996 de euro pe metru pătrat (faţă de 1.007 euro pe metru pătrat).

Tendinţa descendentă a fost susţinută exclusiv de locuinţele noi, care s-au depreciat cu 2,1% (de la 1.011 la 990 de euro pe metru pătrat), în vreme ce apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,9% (de la 999 la 1.008 euro pe metru pătrat).

În Timişoara a avut loc, ca şi în Braşov, o scădere de ansamblu a preţului mediu solicitat de către vânzători. Mai exact, apartamentele s-au ieftinit cu 0,9%, ajungând la o medie de 1.217 euro pe metru pătrat (faţă de 1.228 de euro pe metru pătrat la finele lunii precedente). În continuare, însă, locuinţele din blocurile vechi au fost cele care au consemnat un declin (de 1,5%, de la 1.238 la 1.220 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite s-au apreciat cu 0,7% (de la 1.198 la 1.206 euro pe metru pătrat).