Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat, vineri, că în prima jumătate a acestui an au fost retrase din circulaţie 331.000 de bancnote euro contrafăcute, numărul acestora fiind în scădere cu 25% comparativ cu cel al bancnotelor euro contrafăcute retrase din circulaţie în perioada similară din 2015, respectiv 445.000, informează un comunicat de presă al BCE.
Începând din 2013, numărul bancnotelor euro contrafăcute retrase din circulaţie a crescut în mod constant pentru a ajunge la 507.000 în al doilea semestru din 2014, după care a început să scadă, scrie Agerpres.
"Volumul bancnotelor contrafăcute rămâne în continuare foarte scăzut, raportat la numărul în creştere de bancnote autentice aflate în circulaţie, peste 18,5 miliarde în primul semestrul din 2016", informează BCE.
Bancnotele de 20 euro şi de 50 euro au continuat să înregistreze cel mai mare număr de contrafaceri. Comparativ cu cifrele raportate pentru semestrul al doilea din 2015, proporţia de bancnote de 20 euro contrafăcute a scăzut uşor, în timp ce aceea de bancnote de 50 euro a crescut. Cumulate, ponderile acestora au reprezentat 79,8% din numărul total al bancnotelor contrafăcute, potrivit Agerpres.
Marea majoritate (97,6%) dintre bancnotele contrafăcute a fost identificată în ţări din zona euro. Numai aproximativ 1,7% au provenit din state membre ale UE din afara zonei euro şi mai puţin de 0,7% din alte regiuni ale lumii.
Pentru a îngreuna contrafacerea bancnotelor euro, BCE a decis să introducă treptat în circulaţie noile bancnote din seria 'Europa' cu măsuri de securitate sporite.
La începutul acestei luni, Banca Centrală Europeană (BCE) a dezvăluit publicului noua bancnotă de 50 de euro din seria "Europa", care va fi introdusă în circulaţie în data de 4 aprilie 2017. Aceasta va fi cea de-a patra bancnotă din această serie, după cea de 5 euro, care a intrat în circulaţie în luna mai 2013, urmată la sfârşitul lunii septembrie 2015 de noua bancnotă de 10 euro, iar în luna noiembrie 2015 de noua bancnotă de 20 euro.
Bancnotele din seria "Europa" cu denominări mai mari (100 de euro şi 200 de euro) vor fi introduse treptat, pe parcursul mai multor ani, însă nu şi bancnotele de 500 de euro, în condiţiile în care, recent, BCE a decis să oprească tipărirea acestor bancnote. În paralel, actualele bancnote euro, emise în luna ianuarie 2002, vor fi retrase treptat din circulaţie.
BCE este responsabilă de emiterea de monede şi bancnote pentru cele 19 state membre ale zonei euro. Producerea monedelor şi bancnotelor revine băncilor centrale naţionale.