Au scos avionul Apocalipsei! America trimite o undă de șoc la nivel mondial. Se pregătesc de război nuclear?!

Sursă: Dreamstime

După ce președintele Vladimir Putin a ordonat plasarea în stare de luptă a forțelor nucleare ruse, ”avionul Apocalipsei” a fost trimis într-o misiune de antrenament care a durat patru ore. În cazul unui conflict nuclear, acest avion poate fi folosit drept centru de comandă din aer.

Mișcare de ultim moment al SUA! Au scos avionul Apocalipsei. A efectuat deja o misiune de antrenament

Avionul, un Boeing 747, a fost trimis într-o misiunea de antrenament timp de patru ore, scrie inews.co.uk, adăugând că pentru modificarea acestuia s-a investit suma de 200 de milioane de dolari.

Presa internațională relatează că traiectoria ”avionului Apocalipsei” a fost urmărită de mai mult site-uri specializate în monitorizarea zborurilor militare, precizând, de asemenea, că avionul are apelativul de ”GORDO15”.

Potrivit sursei anterior citate, avionul a plecat de la baza militară din Nebraska (SUA) și a fost acompaniat de alte avioane specializate în avertizare timpurie, folosite pentru urmărirea rachetelor balistice.

Amintim că Washingtonul deține o flotă de ”Pază de noapte”, formată din avioane Boeing 747 E4-B încă din anii 1970. Aceste avioane au rolul unor centre de comandă și controla aerian pentru Ministerul Apărării și comandaților militari de unde aceștia urmează să conducă operațiuni în cursul unui conflict nuclear.

Aceste avioane, scrie presa internațională, pot staționa în aer pentru mai multe zile și, de asemenea, sunt proiectate să reziste la impulsurile electromagnetice emanate de o explozie nucleară.

Potrivit unui mesaj publicat pe Twitter, zborul de antrenament a avut loc în cursul zilei de luni și a durat patru ore și jumătate. Plecând din Nebraska, avionul a ajuns la Chicago și s-a întors înapoi la baza militară. Printre avioanele care au însoțit modelul Boeing 747 s-au numărat două avioane ”Cobra Ball”, specializate în urmărirea traiectoriilor rachetelor balistice.

Vasile Dîncu, despre posibilitatea unui atac nuclear din partea Rusiei: Apropierea este îngrijorătoare

Declarația lui Vasile Dîncu a fost făcută în ziua de marți, 1 martie, într-o intervenție la Digi24. Ministrul a explicat că o amenințare nucleară reprezintă „o formă de autodistrugere pentru orice lider”.

„O ameninţare de acest nivel, cu zona nucleară, înseamnă un eşec pentru Vladimir Putin. Este nivelul la care nu se acţionează, acela este ultimul nivel. Este o formă de autodistrugere pentru orice lider. Asta înseamnă un eşec al operaţiunii, să încerci să sperii lumea cu o asemenea ameninţare. Este aberant. Cred că această construcţie strategică a zonei nucleare nu are un singur buton. Cred că are mai multe şi nu poate să se întâmple prin voinţa uni singur om. Credem că există încă raţionalitate şi în Federaţia Rusă”, a transmis ministrul Apărării la Digi24.